Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Stoican, surprins după înfrângerea cu Sepsi: "E dureros că am intrat în vestiar şi mi-am găsit jucătorii aşa"

Stoican, surprins după înfrângerea cu Sepsi: "E dureros că am intrat în vestiar şi mi-am găsit jucătorii aşa"

Fotbal intern

Comentarii

CSM Poli Iaşi a pierdut meciul de la Braşov, scor 1-2, cu Sepsi Sf. Gheorghe, iar acum îşi poate lua gândul de play-off. Cu cinci etape rămase până la finalul sezonlui regulat, moldovenii sunt la şapte puncte de Astra, echipa care ocupă ultimul loc care asigură prezenţa în play-off.

"Pe un asemenea teren, chiar se poate întâmpla orice, orice greşeală te costă imediat. Cel mai dureros este faptul că, atunci când s-a terminat partida, am intrat în vestiar, iar jucătorii mei erau cu lacrimi în ochi, pentru că au fost şi alţi factori care au decis acest rezultat. Mă refer, în primul rând, la terenul de joc.

Ne-am îndepăratat destul de mult de zona de play-off şi este o dezamăgire foarte mare pentru noi. Chiar am simţit că se poate. Mai ales acum, am avut un meci pe care puteam să-l câştigăm. Noi ne doream să jucăm pe un teren foarte bine, pentru că suntem o echipă care joacă fotbal, avem traseele noastre. Asta este. Eu mi-am felicitat jucătorii, s-au dăruit, au muncit, se mai întâmplă în fotbal" , a declarat antrenorul lui CSM Poli Iaşi, Flavius Stoican.

Afla mai multe despre: flavius stoicaniasifc voluntarisepsisf gheorghe 

viewscnt
Articole similare