Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Suedezii nu s-au antrenat pe stadionul din Craiova. Au vrut să protejeze gazonul de pe ”Ion Oblemenco”

Suedezii nu s-au antrenat pe stadionul din Craiova. Au vrut să protejeze gazonul de pe ”Ion Oblemenco”

Echipa națională

Comentarii

Nici suedezii nu s-au antrenat pe stadionul din Craiova, pentru a proteja gazonul. Selecţionerul nordicilor a recunoscut la conferinţa de presă că nu ştie prea multe lucruri despre jucătorii români.

Gazonul de pe ”Ion Oblemenco” a avut de suferit din cauza condiţiilor meteo din ultima perioadă, motiv pentru care nici naţionala Suediei, nici cea a României n-au putut să se antreneze pe stadionul pe care urmează să joace marţi, de la 21:30. Cele două naţionale s-au antrenat pe un teren din baza ”Aripile”, baza de pregătire a lui CS U Craiova.

Naţionala lui Contra reprezintă o necunoscută pentru nordici.

”Cred că e o echipă nouă, cunoşteam câteva nume, dar nu sunt prea mulţi jucători pe care îi ştiam în detaliu. E o echipă atletică, care aleargă mult. Îi respectăm mult, va fi un meci interesant”, a spus Janne Andersson, selecţioner Suedia.

Nu doar românii au protejat gazonul noului stadion din Craiova. Suedezii au acceptat şi ei să se pregătească pe un alt teren.

”Terenul pe care ne-am antrenat a fost excelent, nu au fost probleme pentru noi. Din ce am înţeles, cel pe care vom juca nu e în condiţii extraordinare, dar vom vedea”, a mai spus antrenorul Suediei.

Suedia este apariţia surpriză la Cupa Mondială din Rusia. Nordicii au eliminat Italia la baraj şi vor juca la vară pentru a 12-a oară la turneul final. Fără Ibrahimovic, retras, suedezii au două nume grele în echipă: Lindelof de la manchester United şi Forsberg de la Leipzig. Ambii sunt cotaţi la 25 de milioane de euro.

România - Suedia se joacă marţi, de la 21:30, pe Ion Oblemenco. Meciul va fi LIVE BLOG pe telekomsport.ro.

Afla mai multe despre: echipa nationalanationala romanieiromania - suedia,  

viewscnt
Articole similare