Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Suntem morţi, dar a meritat". Tricolorul care a recunoscut o problemă apărută în meciul cu Honduras

"Suntem morţi, dar a meritat". Tricolorul care a recunoscut o problemă apărută în meciul cu Honduras

Echipa națională

Comentarii

Alex Paşcanu şi George Ganea au vorbit despre debutul la Jocurile Olimpice de la Tokyo. România a câştigat cu 1-0 în faţa naţionalei din Honduras.

Alex Paşcanu: "Suntem morţi, dar a meritat"

Jucătorul Alex Paşcanu a declarat, vineri, că fotbaliştii din naţionala olimpică a României sunt "morţi", după meciul cu Honduras, dar victoria este una meritată.

"Suntem morţi, dar a meritat. Toţi ne-am lăsat fiecare picătură de sudoare aici. A fost important că în a doua repriză am dat totul pe teren, sunt fericit că sunt parte din echipa asta. Honduras este o echipă bună, ne-au făcut meciul greu", a declarat Paşcanu la TVR.

George Ganea: "Noi, cei care am venit aici, vrem să arătăm că suntem dispuşi să luptăm pentru ţară"

George Ganea a afirmat că jucătorii din lotul deplasat în Japonia sunt foarte ambiţioşi: "A fost greu, dar ne bucurăm pentru cele trei puncte. Se vede că am început mai târziu pregătirea, după minutul 75 am cam cedat terenul. Ştiam că Honduras este o echipă arţăgoasă. Suntem fericiţi, ambiţioşi, vrem să arătăm că jucătorii care au venit aci, sunt dispuşi să lupte pentru ţara lor", a spus Ganea la TVR.

România a învins, joi, la Kashima, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Hondurasului, în prima etapă a Grupei B a turneului olimpic. Fotbaliştii au fost primii sportivi români care au intrat în competiţie la JO de la Tokyo. A marcat: Oliva '45+1 (a).

România este prezentă la turneul olimpic de fotbal pentru prima oară după 57 de ani.

În celălalt meci al grupei, Noua Zeelandă a învins Coreea de Sud, tot cu 1-0.

Clasament: 1-2. România, Noua Zeelandă - 3 puncte, 3-4. Coreea de Sud, Honduras - niciun punct.

Următoarele partide din această grupă vor avea loc duminică, după următorul program:

  • Ora 11.00: Noua Zeelandă Honduras;
  • Ora 14.00: România - Coreea de Sud.

Afla mai multe despre: george ganeaalexandru pascanu 

viewscnt
Articole similare