Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

SUPRIZĂ | Dorinel Munteanu candidează pentru Senatul României: ”M-am hotărât să joc un altfel de meci”

SUPRIZĂ | Dorinel Munteanu candidează pentru Senatul României: ”M-am hotărât să joc un altfel de meci”

Diverse

Comentarii

Dorinel Munteanu a intrat în politică şi va candida la Senatul României pe listele PMP Cluj. Dacă va ajunge senator, fost mijlocaş din Generaţia de Aur promite să vină cu proiecte pentru dezvoltarea sportului din România.

Liber de contract după ce în iunie s-a despărţit de Reşiţa, Dorinel Munteanu a decis să intre în politică. Potrivit dej24.ro, fostul mare mijlocaş român va fi pe listă pentru alegerile parlamentare din acest an. Dorinel Munteanu va candida pentru un loc în Senatul României, din partea PMP, partid al cărui preşedinte de onoare este Traian Băsescu. 

Fostul component al Generaţiei de Aur candidează la Cluj, acolo unde le-a antrenat pe CFR Cluj şi U Cluj: ”Sunt foarte mândru că am antrenat cel mai mare brand al Ardealului, echipa U Cluj. M-am hotărât să joc un altfel de meci la Cluj, de unde am oportunitatea să aduc la masa Parlamentului sportul românesc şi să ofer măsuri concrete pentru dezvoltarea lui”, a declarat candidatul PMP Cluj la Senatul României, Dorinel Munteanu.

Dacă va reuşi să câştige un mandat de senator, ”Dorinel Munteanu va pregăti o serie de amendamente pentru dezvoltarea infrastructurii sportive precum îmbunătăţirea condiţiilor de antrenament atât pentru fotbal cât şi pentru sportul de masă”, anunţă PMP Cluj, prin intermediul unui comunicat oficial.

Dorinel Munteanu a candidat şi pentru Consiliul Local al municipiului Galaţi din partea PMP, el fiind primul nume pe lista formaţiunii politice. Dorinel Munteanu nu a intrat în Consiliul Local Galaţi, pentru că PMP nu a obţinut numărul de voturi necesar.

Dorinel Munteanu nu este însă singurul sportiv român care cochetează cu politica. În acest an, la alegerile locale, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Daniel Pancu şi Cornel Dinu au intrat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Ultimii doi au renunţat însă la mandat. De asemenea, Gabi Mureşan, fost mijlocaş la CFR Cluj, a câştigat alegerile pentru Primăria Apold, o localitate din judeţul Mureş. 

Afla mai multe despre: dorinel munteanu 

viewscnt
Articole similare