Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Surpriză de proporţii. Primul transfer pe care Dan Petrescu îl face la noua sa echipă. Jucătorul a trecut deja vizita medicală

Surpriză de proporţii. Primul transfer pe care Dan Petrescu îl face la noua sa echipă. Jucătorul a trecut deja vizita medicală

Stranieri

Comentarii

Primul transfer de care Dan Petrescu ar putea beneficia la noua sa echipă este atacantul Jaloliddin Masharipov, care vine de la Pakhtakor, din Uzbekistan. Masharipov, jucător în naţionala Uzbekistanului, a trecut deja vizita medicală şi urmează să semneze contractul cu Al Nassr.

Cei de la Al Nasr l-au demis deja pe antrenorul Rui Vitoria şi al-jazirah.com dă pe surse informaţia că Dan Petrescu ar urma să fie prezentat în zilele următoare. Antrenorul român beneficiază şi de un prim tranfer la Al Nassr. Este vorba despre atacantul Jaloliddin Masharipov, care a fost recent numit cel mai bun jucător din campionatul Uzbekistanului, în 2020.

Cine este primul transfer al lui Dan Petrescu la noua sa echipă

În vârstă de 27 de ani, Jaloliddin Masharipov este jucător de bază în naţionala Uzbekistanului. Până acum a jucat doar în ţara natală şi în acest sezon a avut 35 de apariţii, 10 goluri şi 23 de assist-uri. Aceste performanţe i-au adus titlul de cel mai bun jucător din Uzbekistan, în 2020, dar şi un transfer al lui Al Nassr.

Site-ul aleqt.com scrie că Masharipov este deja de câteva zile în Dubai, pentru vizita medicală. Apoi, va zbura spre Arabia Saudită, unde va semna contractul. Ar fi primul transfer pe care Dan Petrescu l-ar realiza la noua sa echipă. Cum antrenorul român ar urma să fie prezentat în următoarele zile, foarte probabil a avut un cuvânt de spus în realizarea acestei mutări.

Dan Petrescu ar urma să fie prezentat oficial în zilele următoare

Cât despre situaţia lui Dan Petrescu, presa din Arabia Saudită susţine că acesta ar urma să fie prezentat oficial în zilele următoare, la noua sa echipă. Şefii lui Al Nassr au făcut deja un prim pas şi l-au demis pe Rui Vitoria, din cauza rezultatelor slabe.

”Sursele noastre indică faptul că românul Dan Petrescu este candidatul care îl va succeda pe antrenorul portughez, care a devenit primul antrenor demis în acest sezon, după ce rezultatele echipei galbene s-au deteriorat”, scriu cei de la al-jazirah.com.

La Al Nassr, Dan Petrescu ar urma să primească 2,5 milioane de euro pentru sezonul în curs şi 3 milioane de euro în anul următor. De asemenea, antrenorul român va avea un cuvânt greu de spus şi în transferurile pe care Al Nassr le va realiza şi n-ar fi exclus să vedem şi jucători de la CFR Cluj.

Afla mai multe despre: petrescu 

viewscnt
Articole similare