Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Surprize în turul al doilea de la Indian Wells. Muguruza şi Sakkari, eliminate, Bianca Andreescu, deţinătoarea trofeului, merge mai departe

Surprize în turul al doilea de la Indian Wells. Muguruza şi Sakkari, eliminate, Bianca Andreescu, deţinătoarea trofeului, merge mai departe

Tenis

Comentarii

Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost eliminată, sâmbătă, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells.

Ea a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-3, de australianca Ajla Tomljanovic, locul 47 WTA, după un meci de o oră şi 52 de minute.

Tomljanovic va evolua în turul al treilea cu Tamara Zidansek din Slovacia, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 26.

O altă favorită, Maria Sakkari din Grecia, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost întrecută, în aceeaşi manşă, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-2, de Viktorija Golubic din Elveţia, locul 46 WTA, după o partidă de doă ore şi 23 de minute.

Golubic va juca în turul al treilea cu rusoaica Anna Kalinskaia, locul 151 WTA, venită din calificări. Muguruza şi Sakkari nu erau pe partea de tablou a Simonei Halep.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 21 WTA şi cap de serie numărul 6, s-a calificat, duminică, în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells.

Ea a învins-o, în manşa secundă, cu scorul de 7-6 (2), 5-7, 6-2, pe americanca Alison Riske, locul 51 WTA, după un meci de două ore şi 48 de minute.

Campioana en titre a competiţiei din deşertul californian va evolua în faza următoare cu Anett Kontaveit din Estonia, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 18.

Afla mai multe despre: muguruzaindian wells 

viewscnt
Articole similare