Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Suspiciune de coronavirus la Cluj! O echipă de baschet a fost blocată 3 ore în avion

Suspiciune de coronavirus la Cluj! O echipă de baschet a fost blocată 3 ore în avion

Baschet

Comentarii

Baschetbaliştii echipei Tsmoki Minsk au fost blocaţi, marţi, timp de aproximativ trei ore în avionul cu care au sosit de la Varşovia la Cluj-Napoca, după ce o persoană aflată în aceeaşi cursă a anunţat că este posibil să fi venit în contact cu o persoană cu suspiciune de infecţie cu coronavirus, şi a fost preluată de autorităţile sanitare.

Persoana respectivă, o femeie, a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, iar medicii specialişti de acolo au spus că este puţin probabil să fie infectată. Celor 57 de pasageri din aeronavă li s-au luat datele în vederea monitorizării ulterioare.

Echipa Tsmoki Minsk are programat meci în grupa J a FIBA Europe Cup, miercuri, cu formaţia U Banca Transilvania Cluj, şi a sosit la Cluj-Napoca marţi, cu o cursă aeriană de la Varşovia, care a aterizat în jurul orei 13.00.

Toţi pasagerii au fost însă blocaţi în avion după aterizare, circa trei ore, după ce unul dintre aceştia, o femeie, a anunţat că este posibil să fi venit în contact cu o persoană cu suspiciune de infecţie cu coronavirus. Femeia a fost preluată de autorităţile sanitare şi va fi izolată, timp de două săptămâni, la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.

Conducerea U Banca Transilvania Cluj a confirmat cele întâmplate.

”Am fost contactaţi din avion de către managerul echipei din Minsk. Ne-a spus că avionul este reţinut după aterizare, pentru proceduri medicale privind unul dintre  pasageri. Ne-au rugat să îi ajutăm să treacă cât mai repede prin proceduri, pentru că de la ora 19.00 au antrenamentul oficial”, a declarat, pentru News.ro, conducătorul clubului clujean, Mircea Cristescu.

Înaintea acesteia, Tsmoki Minsk este liderul grupei, cu 7 puncte, iar U BT Cluj se află pe locul secund, cu 6.

Afla mai multe despre: coronavirus 

viewscnt
Articole similare