Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Tactica pregătită de Mutu în meciul cu Germania: "Mie nu mi-a fost frică". Ce a zis de absenţele din atac ale lui Costache şi Ganea

Tactica pregătită de Mutu în meciul cu Germania: "Mie nu mi-a fost frică". Ce a zis de absenţele din atac ale lui Costache şi Ganea

Echipa națională

Comentarii

România U21 a scos doar o remiză în meciul cu reprezentativa similară a Germaniei şi a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European.

"Modul meu de a juca este acela de a avea un presing ofensiv, îmi doresc să pun presiune pe adversar. În momentul în care am jucători precum Ganea, Costache, jucători care sunt capabili să alerge foarte mult, jocul nostru se dezvoltă altfel. Când avem un jucător de tipul lui Petre, care este un jucător diferit, trebuie să ne adaptăm puţin. Degeaba bagi un jucător care nu are profilul pe care tu l-ai dori şi degeaba încerci să joci un fotbal care nu se potriveşte cu profilul lui.

Trebuia să fiu atent şi la aceste detalii. Nu aveam forţa necesară să facem acel presing avansat, aşa că am zis să le cedăm posesia şi să încercăm să-i prindem pe contraatac. Şanse am avut, dar cred că e un rezultat echitabil şi plecăm cu o experienţă frumoasă. Sper că băieţii şi-au dat seama că atunci când dau totul pe teren, nu există nicio echipă mai puternică în faţa lor.

Mie nu mi-a fost teamă, de asta am şi făcut acele schimbări, am introdus Ciobanu şi Moruţan, jucători tehnici. Să nu uităm şi de intrarea lui Octavian Popescu. Am arătat că nu mi-e frică şi am sperat că printr-o sclipire a acestor jucători să facem diferenţa, dar nu s-a putut, din păcate" , a spus Adrian Mutu la conferinţa de presă.

Germania - România 0-0 EURO U21

România a terminat la egalitate, scor 0-0, marţi, la Budapesta, meciul cu Germania din ultima etapă a Grupei A a turneului final al Campionatului European de tineret şi a ratat calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. Fără să piardă, cu cinci puncte, "tricolorii mici" au terminat grupa pe locul 3, după Olanda şi Germania, la egalitate de puncte, ambele calificate în faza următoare.

În minutul 71, Oaidă a lovit mingea cu mâna în careu, când a respins un balon şutat dintr-o lovitură liberă şi arbitrul a dictat penalty. Nmecha a trimis balonul în bară de la 11 metri.

Şi Măţan a trimis balonul în bară, în primele minute ale jocului. De asemenea, Pieper a trimis mingea în transversală, cu capul, în minutul 90.

Echipele de start:

  • România: Vlad - Vlădoiu, Ciobotariu, Paşcanu (R. Drăguşin '63), Haruţ - Itu (Ciobanu '46), Dulca (Moruţan '57), Oaidă - Olaru, Ad. Petre (Oct. Popescu '76), Măţan. Selecţioner Adrian Mutu;
  • Germania: Dahmen - Vagnoman, Pieper, Schlotterbeck, Raum - Baku (Jakobs '82), Dorsch, Maier - Klimowicz (Burkardt '63) - Nmecha, Berisha (Stach '90+1). Selecţioner Stefan Kunz.

Tot marţi, s-a jucat Olanda - Ungaria, scor 6-1 (De Vit '42, Boadu '47, Gakpo '58, '70, Botman '87 şi Brobbey '89 / Bolla '65).

La acest turneu final, România a remizat, scor 1-1, cu Olanda şi a învins, cu 2-1, Ungaria.

Clasamentul final al grupei:

  1. Olanda 5p (golaveraj +5)
  2. Germania 5p (golaveraj +3)
  3. România 5p (golaveraj +1)
  4. Ungaria 0p (golaveraj -9)

Afla mai multe despre: romaniagermania 

viewscnt
Articole similare