Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Takayuki Seto şi-a încheiat suspendarea şi joacă la Petrolul! Diferenţa pe care a simţit-o japonezul faţă de Astra: ”Acolo nu au fost aşa mulţi suporteri”

Takayuki Seto şi-a încheiat suspendarea şi joacă la Petrolul! Diferenţa pe care a simţit-o japonezul faţă de Astra: ”Acolo nu au fost aşa mulţi suporteri”

Petrolul

Comentarii

Takayuki Seto a revenit pe terenul de joc la 31 iulie, în tricoul lui Petrolul însă. Aflat la al treilea meci cu ”lupii galbeni”, japonezul a vorbit despre suspendare şi fostul său club.

Takayuki Seto a fost suspendat de ANAD, alături de colegii Alex Ioniţă şi Kehinde Fatai, după ce jucătorii Astrei au fost prinşi dopându-se. După ce imagini cu cei trei făcând o recuperare cu vitamine şi minerale au apărut în mediul online, a fost descoperit că aceştia foloseau o cantitate peste cea permisă.

Astfel, japonezul a fost suspendat opt luni, iar colegii săi un an. Deşi verdictul a venit în aprilie 2021, aceştia fuseseră suspendaţi provizoriu încă din septembrie, astfel că Seto a revenit deja pe gazon, iar Fatai şi Ioniţă o vor putea face luna viitoare.

La al treilea meci cu Petrolul deja, Takayuki Seto s-a obişnuit, din nou, cu viaţa la Ploieşti. Japonezul mai jucase în Prahova înainte de mutarea Astrei la Giurgiu şi a revenit acolo pentru a reprezenta ”lupii galbeni”.

Difenreţa pe care a simţit-o Takayuki Seto dintre Petrolul şi Astra

După victoria Petrolului cu Csikszereda, scor 2-0, mijlocaşul de 35 de ani a vorbit despre viaţa după suspendare, diferenţa dintre actualul club şi fostul şi confruntarea directă ce va urma, cu Astra, în Liga 2.

”Este foarte greu după ce nu am mai jucam de aproape un an. Am jucat numai la Astra în România şi acolo nu au fost aşa mulţi suporteri ca aici, aici e foarte frumos când jucăm acasă. Îmi pare rău că Astra joacă acum în Liga 2, cred că o să fie un sentiment special când o să jucăm cu ei. Acum joc la Petrolul şi vreau să câştigăm”, a declarat Takayuki Seto.

Afla mai multe despre: petrolul ploieştitakayuki seto 

viewscnt
Articole similare