Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Tehnicianul Rafael Benitez şi-a reluat atribuţiile de manager al clubului Newcastle

Tehnicianul Rafael Benitez şi-a reluat atribuţiile de manager al clubului Newcastle

Premier League

Comentarii

Acesta a lipsit de pe banca de rezerve a echipei la meciul cu Swansea, din cauza unei probleme de sănătate, a anunţat gruparea engleză.

Antrenorul spaniol a suferit o intervenţie chirurgicală şi nu a stat pe banca de rezerve a echipei Newcastle la meciul câştigat, duminică, în deplasare, cu Swansea, în etapa IV-a a campionatului englez, Premier League. Locul său a fost luat de secundul Miguel Moreno, care a ţinut legătura cu antrenorul principal.

În vârstă de 57 de ani, Benitez a suferit, la 4 septembrie, o nouă intervenţie chirurgicală, după o infecţie apărută în urma unei operaţii de hernie, efectuată anterior. El nu a participat la antrenamentele echipei. Spaniolul a încercat, vineri, să facă deplasarea în Ţara Galilor, separat de echipă, dar a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza durerilor.

Rafael Benitez a readus-o pe Newcastle în prima ligă după numai un sezon în Championship. Acum, echipa este pe locul 10, cu şase puncte, patru mai puţine decât formaţiile din Manchester, United şi City, care sunt pe primul loc.

Afla mai multe despre: rafael beniteznewcastledecizieanuntintoarcereangliaproblemesanatate 

viewscnt
Articole similare