Experiențe împreună.
You are here:

Telenovela lui Andrei Chindriş, aproape de final! ”Are patru oferte scrise!” În ce campionat ar putea ajunge fundaşul lui FC Botoşani

Telenovela lui Andrei Chindriş, aproape de final! ”Are patru oferte scrise!” În ce campionat ar putea ajunge fundaşul lui FC Botoşani

FC Botoșani

Comentarii

Finanţatorul lui FC Botoşani, Valeriu Iftime, a vorbit despre ofertele pe care le are Andrei Chindriş.

Patronul moldovenior susţine că fotbalistul care a fost dorit cu insistenţă de Becali va părăsi echipa pâna la finalul perioadei de transferuri actuale. De asemenea, el a precizat că, există oferte din primele ligi ale Portugaliei, Sloveniei şi Greciei, dar şi din a doua ligă a Spaniei. 

Valeriu Iftime: ”Andrei are patru oferte scrise!”

”Andrei are patru oferte scrise din Portugalia prima ligă, Slovenia prima ligă, Spania liga a doua şi Grecia prima ligă. Erau discuţii şi în zona arabă, un super salariu pentru el. Andrei mi-a spus să am încredere în el, pentru că are echipă, va pleca. Dar, deocamdată, e cu gândul la naţională. Bravo lui. Eu nu mă bazez sută la sută pe el în jocurile astea. 

El oricum e plecat până în august la lotul naţional. Până pe cinci septembrie, când se închide fereastra de transferuri, cu siguranţă va pleca Andrei, dar unde pleacă, chiar nu ştiu. El mi-a spus că şi-a găsit o echipă şi va pleca, deci să nu ne bazăm foarte mult pe el”, a declarat Valeriu Iftime, pentru ProSport.

Cota lui Andrei Chindriş

Andrei Chindriş a fost transferat la începutul lui 2017, liber de contract, de la Universitatea Cluj. Tânărul fundaş mai este sub contract cu echipa lui Marius Croitoru până în 2022. 

Potrivit Transfermarkt, Chindriş este cotat la 1,2 milioane de euro. Sezonul trecut, el a evoluat 36 de meciuri în tricoul lui FC Botoşani şi a reuşit să înscrie 3 goluri. 

viewscnt
Articole similare