Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ţi-l mai aduci aminte? A jucat la Steaua, Craiova şi Dinamo şi a fost "pariul" lui Piţurcă. E incredibil unde a ajuns să joace acum, la 24 de ani

Ţi-l mai aduci aminte? A jucat la Steaua, Craiova şi Dinamo şi a fost "pariul" lui Piţurcă. E incredibil unde a ajuns să joace acum, la 24 de anigalerie foto

Fotbal intern

Comentarii

Geo Mişu, care impresiona pe toată lumea în urmă cu şapte-opt ani, a ajuns să joace, la doar 24 de ani, la Tractorul Cetate, în liga a patra din Dolj.

Puţini sunt cei care şi-l mai amintesc, deşi a fost legitimat la trei dintre cele mai mari echipe din istoria fotbalului românesc şi a fost în vederile fostului selecţioner Victor Piţurcă. Este vorba despre Geo Mişu, oltean de origini.

Geo Mişu s-a accidentat grav la doar două luni după ce Piţurcă îl chemase să se pregătească alături de "tricolori" la meciul cu Franţa, 0-0, de la inaugurarea Arenei Naţională, din toamna anului 2011. Verdictul a fost teribil: şase luni în afara terenului, la doar 17 ani.

"Jucam, cu Dinamo II, la Snagov. Am încercat să ajung la o minge, dar m-am dezechilibrat. Chiar în acel moment, am vrut să schimb direcţia de alergare. Coapsa a luat-o într-o parte, gamba a rămas înfiptă în pămînt. Am auzit o trosnitură. Trosc! Ştiam că e de rău. M-au dus direct la spital, unde am fost operat de menisc intern, extern şi ligamente încrucişate", spunea Geo Mişu, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

De atunci, cariera lui Geo Mişu a luat o turnură descendentă. Pentru el, a urmat o recidivă, după care Dinamo a renunţat la serviciile sale. Apoi, a mai jucat la Damila Măciuca, CS Universitatea Craiova, iar la 20 de ani s-a retras. Ajuns la 24 de ani, Geo Mişu a revenit pe teren şi joacă la Tractorul Cetate, în liga a patra a Doljului.

CV Geo Mişu

  • Data şi locul naşterii: 19 septembrie 1994, Craiova
  • Înălţime: 1,76 m
  • Post: mijlocaş defensiv / fundaş central, fundaş dreapta
  • Echipe: Steaua (juniori), FC Universitatea Craiova (juniori), Dinamo Bucureşti, Dinamo II, Damila Măciuca, Metalul Reşiţa, CS Universitatea Craiova, Tractorul Cetate
  • Echipa naţională: 5 selecţii la Echipa naţională a României U-17

Afla mai multe despre: geo misu 

viewscnt
Articole similare