Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Timişoara Saracens, amendă şi 0-28 cu Northampton Saints, după ce meciul dintre cele două echipe nu s-a putut disputa din cauza zăpezii

Timişoara Saracens, amendă şi 0-28 cu Northampton Saints, după ce meciul dintre cele două echipe nu s-a putut disputa din cauza zăpezii

Diverse

Comentarii

Asociaţia Europeană a Cluburilor Profesioniste de Rugby (EPCR) a anunţat, vineri, că o comisie de disciplină independentă, din care a făcut parte şi românul Val Toma, a decis, după ce meciul de săptămâna trecută dintre Timişoara Saracens şi Northampton Saints nu s-a putut disputa, ca timişorenii să fie amendaţi cu 30.000 de euro şi englezii să fie declaraţi câştigători cu 28-0.

“În urma şedinţei Comisiei de Disciplină întrunite astăzi s-a confirmat rezultatul partidei nedisputate de sâmbăta trecută, precum şi sancţiunea disciplinară (în conformitate cu manualul de turneu) aplicată clubului pentru imposibilitatea de a pune la dispoziţie un teren practicabil pentru disputarea etapei a 4-a a European Rugby Challenge Cup. Conform prevederilor manualului de turneu, aplicabile pentru cazul în care gazdele nu pot pune la dispoziţie un teren practicabil, Northampton Saints îşi adjudecă runda cu punct bonus ofensiv şi scorul de 28-0, iar clubul nostru este sancţionat cu amenda pecuniară de 30.000 Euro (minimul prevazut în regulament), amendă pe care clubul o va achita din fonduri private”, a precizat Timişoara Saracens.

Potrivit site-ului oficial al EPCR, comisia independentă a constatat că Timişoara Saracens nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a pregăti şi proteja suprafaţa de joc de pe stadionul Dan Păltinişanu. “Gazonul nu era acoperit, sistemul de încălzire nu fost gata la timp şi nu a existat o alternativă corespunzătoare pentru locul disputării meciului”, se menţionează pe site-ul forului.

Cele două grupări au dreptul să conteste decizia EPCR.

Meciul Timişoara Saracens – Northampton Saints, care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, în grupele European Rugby Challenge Cup, a fost anulat din cauza zăpezii care a făcut terenul impracticabil. La Timişoara s-au făcut eforturi, sâmbătă, pentru curăţarea zăpezii de pe gazon, în acest scop mai mulţi suporteri venind la stadion cu mult înainte de ora 14.30, la care ar fi trebuit să înceapă meciul contând pentru etapa a IV-a a grupelor Challenge Cup.

Afla mai multe despre: timisoara 

viewscnt
Articole similare