Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Timişoara Saracens, debut cu dreptul în Cupa Regelui 2017 | CSM Bucureşti s-a retras din competiţie

Timişoara Saracens, debut cu dreptul în Cupa Regelui 2017 | CSM Bucureşti s-a retras din competiţie

Rugby

Comentarii

Campioana României la rugby, Timişoara Saracens, a debutat cu dreptul în ediţia 2017 a Cupei Regelui, învingând acasă, pe stadionul ''Dan Păltinişanu'', pe CSA Steaua Bucureşti, cu 22-16, în faza play-off a competiţiei.

Un alt meci din play-off, care ar fi trebuit să aibă loc, CSM Ştiinţa Baia Mare — CSM Bucureşti, a fost anulat ca urmare a faptului că echipa din Capitală a anunţat cu o zi în urmă că se retrage din turneu.

În partida din oraşul de pe malurile Begăi, cele două echipe combatante şi-au împărţit momentele de dominare, dar bănăţenii s-au impus în final datorită unui eseu în plus, scrie site-ul SuperLigii.

La prima greşeală a timişorenilor, în minutul 3, Steaua a ales să concretizeze lovitura de pedeapsă obţinută în puncte şi Tudor Boldor a deschis scorul în ciuda distanţei de aproximativ 42 de metri faţă de butul advers. Replica elevilor lui Matt Williams a venit imediat şi acţiunea lui Manumua Tevita a dat primele emoţii defensivei bucureştenilor.

În minutul 10, Timişoara Saracens a trecut în avantaj, presiunea acesteia asupra apărării ''militarilor'' găsindu-şi finalizare prin incursiunea lui Cătălin Fercu care a marcat un eseu la centru uşurând astfel sarcina transformerului Gabriel Conache de a duce rezultatul la 7-3. Iniţiativa a rămas de partea gazdelor şi John Leiataua, după ce a fost oprit de roş-albaştrii, a găsit în cele din urmă drumul către terenul de ţintă în urma unei combinaţii cu Stefano Hunt şi Manumua Tevita.

Până la pauză rezultatul de 14-3 s-a menţinut pe tabela de marcaj, Gabriel Conache transformând reuşita colegului său. Timişorenii însă, înainte de a pleca la cabine pentru pauză, l-au pierdut pe Vlăduţ Zaharia care a văzut cartonaşul galben şi implicit sancţiunea de a petrece timp de zece minute pe banca pedepselor.

În superioritate numerică, Steaua a început în forţă repriza secundă şi după câteva încercări de a bate defensiva bănăţenilor, Tudor Boldor a finalizat efortul colectiv al trupei lui Dănuţ Dumbravă irosind însă şansa celor două puncte aferente transformării. Uvertura ''militarilor'' s-a revanşat puţin mai târziu, tot din faţa butului, dintr-o lovitură de pedeapsă şi scorul devenea in minutul 55, 14-11.

Ameninţată de revenirea în joc a adversarilor, echipa de pe malurile Begăi a revenit în ofensivă şi după ce Florin Ioniţă, respectiv Tangimana Fonovai au văzut cartonaşul galben, a marcat un nou eseu prin John Leiataua, aflat la dubla personală în partida de debut pentru Timişoara Saracens.

Steaua şi-a jucat şansa până la capăt şi Ionel Melinte, cu o acţiune individuală spectaculoasă, a redus ecartul la trei puncte, însă timişorenii, în mod pragmatic, au ştiut să gestioneze mai bine finalul, o lovitură de pedeapsă concretizată de Gabriel Conache stabilind rezultatul final.

În următoarea etapă, Timişoara Saracens va evolua tot pe propriul teren, când o va avea ca adversară pe CSM Ştiinţa Baia Mare.

În ceea ce priveşte partida care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă între maramureşeni şi CSM Bucureşti, potrivit site-ului Super Ligii, clubul din Capitală a informat FRR, printr-o scrisoare oficială, că echipa este în imposibilitate de participare la turneu având nevoie de mai mult timp pentru ''înregistrarea contractelor sportivilor noi şi implicit licenţierea lor pentru această competiţie'', confruntarea fiind anulată.

Astfel, Cupa Regelui, ediţia 2017, se va disputa între cinci echipe, după ce s-au mai retras CS Politehnica Iaşi şi CSM Bucovina Suceava, acestea două trebuind să joace în faza play-out a întrecerii.

Ca urmare, în competiţie au mai rămas Timişoara Saracens, CSA Steaua, CSM Ştiinţa Baia Mare, CS Dinamo şi Universitatea Cluj.

În weekend-ul următor, în faza play-off, bănăţenii vor juca împotriva ''zimbrilor'' maramureşeni, iar în faza play-out, Dinamo va întâlni pe U Cluj.

viewscnt
Articole similare