Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Toni Petrea a cerut şedinţa în care a spus tot ce face Gigi Becali la FCSB. Dovadă de curaj după ce i s-a cerut demisia

Toni Petrea a cerut şedinţa în care a spus tot ce face Gigi Becali la FCSB. Dovadă de curaj după ce i s-a cerut demisia

FCSB

Comentarii

Liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustaţă, a dezvăluit că a avut o întâlnire cu antrenorul Toni Petrea, în care tehnicianul i-a făcut câteva mărturisiri.

Mustaţă: "M-a sunat MM Stoica şi mi-a spus că Toni Petrea vrea să ne întâlnim"

Pentru FCSB s-a ivit, din nou, şansa titlului în Liga 1. După ce liderul CFR Cluj a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 3-2, echipa antrenată de Toni Petrea se poate apropia, luni, la cinci puncte de ardeleni, dacă va câştiga împotriva lui FC Voluntari, de la 21:00, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.  

Pentru a avea linişte la echipă pe finalul sezonului, Toni Petrea a cerut o întâlnire în care să discute cu reprezentantul galeriei FCSB, după ce antrenorului i s-a cerut demisia în cele mai recente partide din play-off. 

Mustaţă a dezvăluit cum a decurs întâlnirea cu Toni Petrea.

„M-a sunat MM Stoica şi mi-a spus că Toni Petrea vrea să ne întâlnim. A fost o discuţie pe care am avut-o numai eu cu domnul Petrea. Între patru ochi. I-am spus în faţă că suporterii nu au ceva cu omul Petrea, ci cu modul lui Gigi de a se băga la echipă şi de a umili antrenorii.

Toni Petrea mi-a recunoscut că se consultă cu Gigi, că-i povesteşte tot ce se întâmplă la antrenamente, dar că nu se întâmplă aşa cum se exagerează sau cum chiar Gigi se laudă în presă. Petrea spune că nu îi este trimisă foaia cu echipa sau bileţele cu schimbări. La modul cum vorbea şi cum mă privea în faţă îl cred.

A recunoscut că toţi avem dreptate şi că ştie că aşa se vede din exterior, dar a insistat să spună ca se exagerează şi că regretă asta.

Mi-a explicat că dacă şi-ar da demisia cu şapte etape înainte de final mai rău ar face echipei. Că ar fi laş şi are dreptate. Nu avea de ce să mă mintă. El a vrut să vorbim şi am fost numai noi doi.

Îl cred şi mâine (n.r. - luni, la meciul FCSB-Voluntari) îi vom scanda numele pentru ca toţi suporterii să înţeleagă mesajul meu. Toni Petrea a înţeles şi că noi nu am făcut decât să reacţionăm. Conducerea a vorbit contra noastră, iar noi am reacţionat acolo unde îl doare cel mai rău pe Gigi, la antrenor. Îi chem pe toţi la meci pentru a prinde ultimul tren spre titlul de campioană”, a declarat Gheorghe Mustaţă la Radio Sport 1.

Afla mai multe despre: toni petreagheorghe mustatafcsbcfr clujtitlu liga 1 

viewscnt
Articole similare