Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Toni Petrea încearcă să strângă rândurile după umilinţa FCSB-ului de la Iaşi. Veşti proaste despre starea de sănătate a lui Florinel Coman

Toni Petrea încearcă să strângă rândurile după umilinţa FCSB-ului de la Iaşi. Veşti proaste despre starea de sănătate a lui Florinel Coman

FCSB

Comentarii

Toni Petrea, tehnicianul FCSB, a declarat, duminică seară, că jucătorii săi trebuie să uite cât mai repede rezultatul şi evoluţia din meciul cu Poli Iaşi, pierdut, scor 2-5, în etapa a cincea a Ligii I.

Antrenorul a explicat că rezultatul slab obţinut de către roş-albaştri este o consecinţă a decimării lotului acestora de către coronavirus.

”E un rezultat pe care trebuie să îl uităm cât mai rapid şi evoluţia noastră pe care trebuie să o uităm cât mai repede. Undeva explicabil jocul nostru, prin prisma faptului că nu am avut posibilitatea să ne pregătim cum trebuie. Am înscris primii, am fost ok, după care s-a văzut lipsa jocurilor pentru unii dintre jucătorii şi ritmul de joc nu a fost cel pe care ni l-am dorit. Adversarul a profitat de aceste lucruri şi a înscris.

Am încercam să găsim soluţia cea mai bună pentru acest joc, în condiţiile în care am avut problemele de efectiv. Aşa am gândit la momentul respectiv, am spus că putem să aducem ceva în plus jocului nostru (n.r.- despre schimbările efectuate). E o perioadă dificilă pentru noi, pentru staff, pentru jucători. Face parte din viaţă, trebuie să strângem rândurile, trebuie să ne pregătim în continuare şi să vedem unde putem ajunge.

Sper ca de acum încolo aceste probleme să dispară şi jucătorii să fie la pregătiţi. Din ce ştiu, starea lui (n.r.- Florinel Coman) nu este una foarte bună. E o perioadă mai lungă de timp în care el va absenta. M-a mulţumit evoluţia jucătorilor tineri la meciurile dinainte, se vede însă lipsa lor de experienţă. De la zi la zi sperăm să revină cât mai mulţi jucători lângă noi, să putem să îi avem la pregătire ca să ne urmăm planul de pregătire.”, a spus Petrea.

Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 5-2, de echipa Poli Iaşi, în etapa a cincea a Ligii I.

Pentru Poli Iaşi au marcat Andrei Cristea 8', 22', 53', Passaglia 19' şi Calcan 71', în timp ce pentru FCSB au punctat Istrate 6' şi Tănase 60' (penalti).

Din minutul 79, FCSB a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Darius Olaru.

Afla mai multe despre: toni petreafcsbcoronaviruspoli iasiflorinel coman 

viewscnt
Articole similare