Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Totul despre Rangers, noua echipă a lui Ianis Hagi. Unde îi face Steven Gerrard loc şi ce rol va avea în 11-le scoţienilor

Totul despre Rangers, noua echipă a lui Ianis Hagi. Unde îi face Steven Gerrard loc şi ce rol va avea în 11-le scoţienilorgalerie foto

Stranieri

Comentarii

Ianis Hagi s-a transferat la cel mai titrat club din Scoţia. Rangers este o adevărată instituţie în fotbalul din această ţară, iar juniorul familiei Hagi va avea o misiune onorantă, dar dificilă.

Celtic are 6 titluri la rând în Scoţia, dar Rangers rămâne cea mai titrată echipă din această ţară. De altfel, nu găseşti o altă formaţie în fotbalul mare, civilizat, care să adune 54 de titluri de campioană! E drept, în ultimii ani, după perioada falimentară a clubului de pe Ibrox, Celtic s-a apropiat la doar 4 titluri în spatele marii sale rivale.

Ultima dată când Rangers a cucerit titlul în Premiership s-a întâmplat în sezonul 2010-2011, atunci când cuplul de atcanţi Kenny Miller - Nikica Jelavic marca nu mai puţin de 37 de goluri pentru un sezon în care Rangers făcea 93 de puncte, cu unul mai mult decât marea sa rivală.

Povestea lui Rangers începe în urmă cu 147 de ani. Fraţii Moses McNeil şi Peter McNeil şi-au dat mâna cu Peter Campbell şi William McBeath pentru fondarea clubului care avea să devină legendă. O legendă care avea să sufere in 2012 o ruşine istorică, imediat după ce The Gers puseseră mâna pe trofeul de campioni cu numărul 54 din istoria lor. În februarie, clubul intră în insolvenţǎ, în aşteptarea verdictului judiciar în procesul intentat de fiscul britanic, HM Revenue and Customs.

Condus spre lichidare, clubul îşi vinde activele, printre care stadionul şi complexul Murray Park, consorţiumului Newco Rangers, condus de Charles Green. După o penalitate de 10 puncte din campionat, clubul este exclus din Prima Ligă Scoţiană, ca urmare a datoriilor faţǎ de fiscul britanic. Drumul din Liga a patra până în Premiership este anevoios şi greu. Dar Rangers deşi se transformă din Glasgow Rangers în Rangers Football Club Ltd nu-şi pierde cea mai mare dintre averile sale: suporterii. La primul meci disputat in Liga a patra, suporterii i-au cu asalt stadionul. Peste 45 de mii de oameni cântă la unison "We will follow Rangers anywhere" şi transformă din nou Ibrox Park într-o "mare albastră".

Revenită în elita fotbalului scoţian după patru ani în ligile inferioare, Rangers joacă finala Cupei Scoţiei, după ce în semifinale o bate în Old Firm, aproape incredibil, pe Celtic. La acea vreme, Celtic avea un buget de 10 ori mai mare, o premieră probabil istorică în meciurile directe. Din mai 2018, la cârma echipei este numit Steven Gerrard, omul care reuşeste să o transforme complet pe Rangers. După experienţele Warburton şi Caixina, Gerrard este omul care schimbă totul, de la lot, până la atitudine şi rezultate.

Legendarul englez a "împlinit" recent 100 de meciuri pe banca scoţienilor. A câştigat 62 dintre ele şi a pierdut numai 14!

Unde va juca Ianis la Rangers şi de ce i se potriveşte perfect stilul Gerrard

Steven Gerrard foloseşte de regulă un sistem 4-3-2-1. Vârful împins este golgheterul Alfredo Morelos, columbianul care a făcut senzaţie deja în tricoul lui Rangers.

Lânga Morelos, Gerrard foloseşte doi mijlocaşi ofensivi, "decari" cum s-ar spune în fotbalul modern. Unul dintre ei este copilul său de suflet, Ryan Kent, jucător pe care îl ştie perfect de la Liverpool. Al doilea, cel mai probabil, va fi Ianis Hagi. Prezenţa lui Tavernier, fundaşul dreapta al echipei scoţiene în primul 11 îl poate ajuta enorm pe Hagi. Tavernier este neobosit şi face excepţional ambele faze de joc. E atât de bun încât l-a scos din primul 11 uşor pe Flannagan, fostul jucător de la Liverpool.

În spatele lui Ianis şi Kent, Gerrard va folosi cel mai probabil un trio format de cele mai multe ori din Davis, Kamara şi Jack sau Artfield. Poate principalul concurent pentru Ianis în acest moment ar fi Joe Aribo (23 de ani), fotbalist luat de la Charlton şi care are 2 goluri în campionat şi 8 pase decisive.

Filosofia de joc a lui Gerrard este una ofensivă. Jocul cu mingea este favorizat, iar Hagi va primi libertate de mişcare absolută. La Rangers, Hagi va avea rol de marcator, dar şi de creator. Morelos este un finalizator excepţional, iar numărul de asissturi ale lui Ianis va creşte considerabil. 210 goluri a marcat Rangers de la venirea lui Gerrard, ceea ce înseamnă o medie de minim 2 goluri pe meci. La primele sale minute într-un meci oficial, la câteva zile după anunţarea transferului, Ianis a avut curaj. A intrat bine în meci (minutul 77), dar la chiar prima fază a fost luat pe sus de un fundaş de la Aberdeen. S-a ridicat imediat, s-a scuturat bine şi a continuat să joace.

Scoţienilor le-a plăcut la nebunie asta. La următoarea fază, Ianis l-a întors pe acelaşi fundaş pe dos, apoi i-a pasat ”pe culoar” lui Morelos. Ulterior, a încercat un şut, blocat de un adversar şi prins uşor de goalkeeper-ul oaspeţilor. N-a avut realizări deosebite în primele sale 13 minute în tricoul lui Rangers, dar impresia a fost plăcută. S-a dăruit aproape instantaneu fanilor, care l-au adoptat din prima secundă în care a călcat pe gazonul legendar de pe Ibrox Park.

Fost jucător în Scoţia Premiership, Mihai Popescu (Dinamo) a analizat şi transferul lui Ianis Hagi la Rangers, cea mai titrată echipă din această ţară: ”Mă bucur pentru el că a ajuns în Scoţia, la un club cu tradiţie, cel mai titrat club din Scoţia. Va avea puţin de  muncă, pentru că fotbalul este mult mai mult pe duel, faţă de ce este aici sau unde a fost el acum. Dar îi urez multă baftă, cred că este pregătit. Din punctul meu de vedere, are de muncit. Dar, per total, eu zic că va face faţă, pentru că este un jucător tehnic, de viitor. Cred că poate scoate foarte uşor adversari din joc. Dar are de muncit la forţă, ăsta e singurul lucru care îi poate pune probleme”.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: ianis hagirangers 

viewscnt
Articole similare