Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Totul e pus la cale pentru JO de la Tokyo! România va participa la un turneu preolimpic alături de campioana mondială, Franţa, şi va avea un cantonamnt în Asia

Totul e pus la cale pentru JO de la Tokyo! România va participa la un turneu preolimpic alături de campioana mondială, Franţa, şi va avea un cantonamnt în Asia

Echipa națională

Comentarii

România s-a calficiat la Jocurile Olimpice de vară după o pauză de 55 de ani, prin performanţa reuşită de naţionala de tineret la EURO 2019 - când reprezentativa pregătită atunci de Mirel Rădoi a ajuns până în semifinalele turneului final sub 21 de ani -, iar FRF a pregătit terenul pentru tricolori în vederea pregătirii participării la această competiţie.

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a anunţat că România va participa la un turneu preolimpic, în luna iunie, la Toulon. În cadrul acestui turneu, România va întâlni campioana mondială, Franţa, dar şi alte reprezentative. "Cocoşii" au confirmat deja prezenţa, dar şi Coasta de Fildeş sau Japonia.

"În luna iunie vom participa la un turneu preolimpic în Franţa, la Toulon, un turneu care are o istorie foarte îndelungată. Anul acesta vor participa 12 echipe. Echipe care au confirmat deja alături de România prezenţa la acest turneu ar fi Japonia, Coasta de Fildeş, Franţa şi Australia", a spus Răzvan Burleanu.

În plus, pe lângă turneul preolimpic, FRF are plănuit un cantonament în afar Europei pentru tricolori. Şeful de la Casa Fotbalului a spus că România va organiza un cantonament în Asia, cât mai aproape de Japonia, pentru ca jucătorii să se obişnuiască din timp cu clima şi fusul orar. "Ne dorim ca în luna iulie, în perioada 5-16 iulie, să putem să organizăm un cantonament chiar în Asia, cât mai aproape de Japonia, astfel încât jucătorii să se poată obişnui cu clima, dar şi cu fusul orar", a mai spus Burleanu.

România, la Jocurile Olimpice după 55 de ani

Naţionala României va avea un echipament special la Jocurile Olimpice din acest an. Pentru echipa de fotbal vor participa jucătorii U23, iar jucători precum Puşcaş, Radu sau Cicâldău, care nu se mai încadrează vârstei, vor avea totuşi dreptul să participe pentru că CIO a menţinut regulamentul pentru competiţie ca şi cum aceasta s-ar desfăşura în 2020, nu cu un an întârziere. Fotbalştii născuţi după 1 ianuarie 1997 vor avea dreptul să participe, plus alţi trei de peste 24 de ani.

În plus, România s-ar putea prezenta cu doi selecţioneri la U21, Rădoi şi Mutu, având în vedere că primul a realizat performanţa alături de jucători, iar ultimul deţine acum frâiele echipei sub 21 de ani.

Afla mai multe despre: romaniajocurile olimpiceturneu preolimpiccantonamentburleanu 

viewscnt
Articole similare