Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Totul s-a năruit”. Ce a declarat Klopp după coşmarul creat de Karius la Kiev

”Totul s-a năruit”. Ce a declarat Klopp după coşmarul creat de Karius la Kiev
Comentarii

Jurgen Klopp a pierdut a doua finală Champions League din cariera lui de antrenor, după ce din vremea în care o pregătea pe Dortmund.

La finalul meciului cu Real Madrid, Jurgen Kloop a oferit o primă recţie:

”Nu a fost numai un moment în care am pierdut finala. Sigur că accidentarea lui Mo a fost decisivă pe moment, dar numai pentru acel moment. Băieţii au fost cu siguranţă şocaţi după acel moment. Am vorbit şi înainte, toată lumea ştia că este o finală, iar în finală ai nevoie de noroc. Noi am avut exact opusul în această seară.

”Începutul a fost bun, a fost foarte bun, aşa ar trebui să arate jocul nostru. Nu putem fi mai buni ca Real Madrid tot timpul, dar am avut momente foarte bune, am fost destul de incomozi pentru ei.  Apoi, la pauză, totul ok, am încercat să ajustăm anumite lucruri care nu au fost bune în prima repriză, să ne apărăm mai bine pe spaţii, lucruri de genul, am făcut aceste lucruri mai bine, apoi totul s-a năruit. S-a făcut 1-0...”, a declarat Jurgen Klopp.

Afla mai multe despre: klopp 

viewscnt
Articole similare