Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB a intrat în impas! Reacţia fotbalistului după declaraţia lui Becali

Transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB a intrat în impas! Reacţia fotbalistului după declaraţia lui Becali galerie foto

FCSB

Comentarii

Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Gaz Metan Mediaş pentru transferul mijlocaşului Boubacar Fofana. Transferul însă este departe de a fi rezolvat, potrivit fotbalistului.

Jucătorul lui Gaz Metan a vorbit despre interesul celor de la FCSB, însă recunoaşte că nu a fost contactat de vicecampioana României: "Am avut câteva zile libere şi de abia m-am întors la Mediaş. Am văzut tot ce s-a scris, dar nu putem vorbi de un transfer perfectat. Chiar dacă cluburile s-ar fi înţeles, la agentul meu n-a ajuns nicio propunere. Sunt încă la Mediaş şi mă gândesc să-mi fac cât mai bine treaba pentru Gaz Metan. Sunt trei părţi implicate, eu, clubul FCSB şi clubul din Mediaş. Toate lucrurile vor fi reglate când toate cele trei părţi vor fi mulţumite. Şi, printre cele trei părţi, sunt şi eu", a declarat Fofana pentru Fanatik

Aşa cum a recunoscut chiar el, ştie despre înţelegerea pe care o are Gaz Metan cu FCSB, însă Fofana şi impresarul lui par că vor să o obţină un salariu cât mai mare pentru jucător prin această declaraţie. În momentul în care Becali a anunţat transferul, el a spus şi salariul pe care îl va avea mijlocaşul la FCSB: "Pe Boubacar Fofana l-am luat deja. În mare ne-am înţeles, acum trebuie şi cu jucătorul, dar din moment ce el şi are 6000 şi eu îi dau 12.000, salariu dublu, cred că nu e o problemă, nu?", a declarat Becali, la ProX.

TRANSFERUL LUI FOFANA LA FCSB A INTRAT ÎN IMPAS 

Este posibil şi ca fotbalistul să fie nemulţumit de o altă cerinţă a lui Becali. Finanţatorul de la FCSB doreşte ca orice jucător trecut de 25 de ani să semneze rezilierea contractului în alb, pentru a îi putea da afară dacă nu vor rezista presiunii de la FCSB sau dacă nu va fi mulţumit de randamentul lor: "În afara jucătorilor tineri, jucătorii de 25-27 de ani vor avea contract pe un an plus încă unul sau pe 6 luni cu contract de reziliere în alb, pe care îl semnează. Nu mă mai încarc cu jucători, îi testez la locul de muncă, direct la strung, să vedem dacă rezistă la presiune. Au fost mulţi care au venit, dar nu rezistă la presiune şi atunci eu de ce să mă încarc cu ei? Stai şase luni, îţi iei şi bănuţul, poţi să câştigi de exemplu cum a câştigat Belu. A câştigat Belu bani într-un an de zile cât a câştigat în toată viaţa lui. Şi apoi te duci mai departe şi îţi vezi de treaba ta. Ai luat banii, nu te-am păcălit cu nimic. Dacă nu acceptă, nu vine. Nu pot să spun eu toate, cum le fac eu contracte", a mai spus Becali. 


Boubacar Fofana într-un duel cu Alexandru Cicâldău 

CINE ESTE BOUBACAR FOFANA, JUCĂTORUL DORIT DE FCSB? 

Boubacar Fofana, în vârstă de 29 de ani, din Guineea, a venit la Mediaş în vara anului 2018, după ce a jucat la Moreirense, în Portugalia. Contractul său expiră la finalul sezonului, astfel că Gaz Metan ar accepta să îl vândă în iarnă pentru o sumă mai mică decât să îl piardă liber de contract în vara anului viitor. La fel a fost cazul şi la transferul lui Iulian Cristea, care în cele din urmă a fost cedat în iarnă, Gaz Metan încasând o sumă de bani în schimbul său. 

600.000 de euro este cota lui Fofana, dar cei de la Gaz Metan au cerut 250.000 de euro pentru el, iar dacă Becali a anunţat că deja s-a înţeles cu oficialii clubului din Mediaş, înseamnă că suma de transfer nu este foarte departe de preţul cerut. 

Afla mai multe despre: gigi becalifofanafcsb 

viewscnt
Articole similare