Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Transferul anunţat de Mihai Stoica după victoria cu Hermannstadt: "Probabil că o să vină şi el în ultima clipă şi o să fim toţi"

Transferul anunţat de Mihai Stoica după victoria cu Hermannstadt: "Probabil că o să vină şi el în ultima clipă şi o să fim toţi"

FCSB

Comentarii

Directorul sportiv al echipei FCSB, Mihai Stoica, a dezvăluit, luni, că transferul fundaşului Iulian Cristea de la Gaz Metan Mediaş are şanse mari de a se realiza încă din această iarnă.

"Probabil că în ultima clipă din perioada de transfer o să vină şi Iulian Cristea şi o să fim toţi", a afirmat Mihai Stoica, la finalul meciului cu FC Hermannstadt, câştigat de vicecampioana Ligii 1, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0.

Oficialul FCSB-ului crede că scorul nu reflectă realitatea din teren, punctând că echipa lui Mihai Teja mai are mult de muncă pentru a îndeplini aşteptările conducerii.

"Sincer, diferenţa de scor e exagerată faţă de raportul de forţe din teren. Sibiul a avut ocazii. Încă nu jucăm ceea ce ne dorim, cel puţin aşa am văzut eu. În schimb, vreau să remarc prestaţia unui fotbalist. E vorba de Florin Tănase. Şi chiar aş vrea să îi rog pe cei cărora, vreau să le mulţumesc că vin la meciuri, unii dintre ei, să nu mai fie atât de critici şi să realizeze cât de mult aleargă acest fotbalist, câte posturi a acoperit astăzi Florin Tănase şi ce prestaţie a avut. Pentru mine, chiar dacă Romario Benzar are două asisturi, Florin Tănase a fost omul meciului, pentru efort şi pentru felul în care şi-a ajutat coechipierii, indiferent de zona de teren în care s-a aflat", a mai spus Mihai Stoica.

Mihai Stoica s-a referit şi la derby-ul etapei, meci jucat de "Ion Oblemenco" duminică seară şi câştigat de Universitatea Craiova, scor 2-0, în faţa campioanei en titre şi a liderului Ligii 1, deopotrivă, CFR Cluj.

"Cred că CFR a fost net superioară în prima parte a jocului. Dar net superioară, a spus nişte probleme extraordinare Craiovei, a avut ocazii foarte mari şi foarte multe. Probabil dacă ar fi fost Ţucudean, eram la şase puncte de CFR.  În partea a doua, banca lor, Costache şi Petrilă, nu a ajutat atât de mult pentru o răsturnare de rezultat. E greu să joci împotriva Craiovei şi să întorci un rezultat, când Craiova e susţinută de 30.000 de suporteri fanatici şi terenul începe să arate mai bine", a adăugat Mihai Stoica.

Afla mai multe despre: mm stoica 

viewscnt
Articole similare