Experiențe împreună.
You are here:

Transferul aşteptat de FCSB! "Am pus ochii pe el". Gigi Becali, aproape să pună mâna pe atacantul din Liga 1 la care visează de un an

Transferul aşteptat de FCSB! "Am pus ochii pe el". Gigi Becali, aproape să pună mâna pe atacantul din Liga 1 la care visează de un an

FCSB

Comentarii

FCSB a făcut doar câteva achiziţii pentru acest sezon, iar un post cu probleme rămâne cel din atac. Sergiu Buş şi Alexandru Buziuc au cifre sub aşteptări, iar Gigi Becali ar fi putut profitat, în această perioadă, de situaţia unui atacant pe care-l doreşte încă de anul trecut.

FCSB se află pe locul secund în Liga 1, după ce a fost măcinată de problemele din lot. În acest sezon, Dennis Man (n.r. - şapte goluri) şi Florin Tănase (n.r. - şase goluri) sunt principalii marcatori ai echipei antrenate de Toni Petrea, în timp ce atacanţii centrali au lăsat de dorit. Alexandru Buziuc şi titularul postului, Sergiu Buş, au marcat câte un gol în acest sezon. 

FCSB putea profita de situaţia lui Dumitru Cardoso. Ce s-a întâmplat cu atacantul dorit de Gigi Becali

Dumitru Cardoso, atacant cu dublă cetăţenie, română şi italiană, a semnat cu Gaz Metan în urmă cu un an şi jumătate, dar între cele două părţi au apărut probleme recent. 

Atacantul pe care Gigi Becali a dorit să-l transfere la FCSB a solicitat încetarea raporturilor contractuale cu Gaz Metan, din cauza restanţelor. Dacă Dumitru Cardoso ar fi fost declarat liber de contract de Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor, FCSB ar fi putut face pasul decisiv pentru aducerea atacantului, în condiţiile în care ar fi fost o afacere "low-cost":

"DUMITRU CARDOSO NICOLAO MANUEL vs. CS GAZ METAN MEDIAŞ – Încetare raporturi contractuale şi pretenţii financiare - Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu recurs", se arată în informaţia comunicată de LPF. 

După verdictul în cazul său, Dumitru Cardoso a recunoscut că a fost ofertat de Viitorul, dar că a avut şi alte oferte, în cazul unei despărţiri de Gaz Metan. Totuşi, plecarea de la Mediaş nu a mai avut loc, după ce situaţia dintre cele două părţi s-a rezolvat: "Au fost discuţii şi cu alte echipe dar aşa e normal. Clubul (n.r. - Gaz Metan) ştia dorinţa mea, important că sunt jucător la Gaz Metan, vreau să stau aici şi să ajut echipa. Am discutat şi s-a rezolvat", a recunoscut atacantul. 

Gigi Becali a dorit să-l transfere pe Dumitru Cardoso la FCSB încă de anul trecut

În octombrie 2019, Gigi Becali şi-a expus planurile în privinţa transferurilor. Finanţatorul FCSB susţinea că-i doreşte pe Dumitru Cardoso şi pe Boubacar Fofana, de la Gaz Metan, ultimul ajuns, între timp, la Sepsi:

"Cred că o să îl iau pe Dumitru, dar nu este atacant. Mie îmi place celălalt de la Gaz Metan, care nu e atacant. Mijlocaş... Mijlocaşul ăla înalt, nu ştiu cum îl cheamă, e de culoare neagră. Fofana. Mie îmi place, e fotbalist adevărat, ţine mingea la picior, nu are nicio teamă, nu pierde mingi. Mie îmi plac jucătorii care nu pierd mingi. Trebuie să-l luăm şi pe Cardoso, că ăla e român, normal că trebuie să-l luăm. Am pus ochii pe el, dar şi Fofana îmi place", afirma, în trecut, finanţatorul FCSB, Gigi Becali. 

Întrucât Gigi Becali a renunţat să mai plătească sume de transfer în privinţa întăririlor de la echipă, FCSB mai are o şansă de a-l aduce pe Dumitru Cardoso în vara anului viitor. 

Atacantul dorit la FCSB mai are contract cu Gaz Metan până în vara anului 2021, când va deveni liber de contract. 

Toni Petrea, reacţie după FCSB - Hermannstadt 5-0! Ce a spus despre varianta revenirii lui Reghecampf la FCSB

viewscnt
Articole similare
Franta este in stare de soc. Un sportiv legendar al tarii a murit dupa ce s-ar fi aruncat de pe...