Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Transferul lui Coman la Orlando City are o miză uriaşă! Un club IMENS din Europa este cu ochii pe fotbalistul lui Becali de la FCSB

Transferul lui Coman la Orlando City are o miză uriaşă! Un club IMENS din Europa este cu ochii pe fotbalistul lui Becali de la FCSB

FCSB

Comentarii

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, este foarte aproape să ajungă la o înţelegere cu formaţia din MLS - campionatul Statelor Unite ale Americii, Orlando City, în vederea transferului lui Florinel Coman. De ce sunt şanse mari ca mutarea să se realizeze? Deoarce Orlando City are un parteneriat cu una dintre cele mai puternice formaţii din Europa, iar MLS poate reprezenta doar o "staţie" pentru fotbalistul român.

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a declarat joi, în presa centrală, faptul că este aproape să se înţeleagă cu Orlando City pentru Florinel Coman. Dacă până acum a cerut în schimbul fotbalistului sume de la 15 milioane în sus, de data aceasta cerinţele sunt mult mai joace şi mai permisive pentru clubul doritor: nouă milioane de euro pentru 60% din Coman, iar banii să fie viraţi în trei tranşe: cinci milioane din prima, apoi alte două viramente de câte două milioane de euro. Americanii încă nu au dat un răspuns, însă semnele venite dispre Florida sunt cât se poate de pozitive.

Sub tumultul declaraţiilor incendiare realizate de Gigi Becali, nimeni nu s-a întrebat de ce şi-ar dori Florinel Coman să joace în MLS, în următorii trei ani şi jumătate, aşa cum i-au propus cei de la Orlando City. Răspunsul este simplu!

Becali pregăteşte marele transfer la FCSB. Coman, la Benfica

Pe lângă faptul că va câştiga bani la care în România poate doar visa, de cel puţin cinci ori mai mulţi ca la FCSB, nivelul de joc este unul în creştere, mult peste Liga 1, cu 15 jucători cotaţi la peste 6 milioane de euro (Carlos Vela, Cristian Pavon, Chicarito Hernandez, Victor Wanyama etc), mutarea lui Coman poate avea şi o altă motivaţie: Orlando City are stabilit un parteneriat strategic cu una dintre cele mai puternice formaţii din Europa, portughezii de la Benfica Lisabona.

Orlando City, parteneriat cu Benfica Lisabona

Lusitanii de la  Benfica Lisabona este unul dintre cluburile care l-au monitorizat atent pe Florinel Coman în vremea junioratului, atunci când evolua la Viitorul Constanţa. Chiar i-au înaintat lui Gică Hagi o propunere atunci, însă jucătorul ar fi trebuit să meargă la echipa secundă pentru câteva sezoane, apoi să fie promovat la prima echipă, iar acest lucru l-a determinat pe Coman să accepte oferta lui Gigi Becali şi să meargă la FCSB. 3 milioane de euro oferea Benfica pentru Coman, în vara lui 2017.

Coman ar putea avea şansa de a le demonstra portughezilor că îşi merită locul în prima echipă a Benficăi. O eventuală evoluţie încântătoare în Statele Unite, îl poate transfera la o formaţie de top din Europa, aşa cum este formaţia din Lisabona.

Parteneriatul dintre Orlando City şi Benfica Lisabona s-a stabilit în iunie 2014, atunci când formaţia din Florida îl achiziţionase pe brazilianul Kaka şi se pregătea de primul sezon în MLS. Înţelegerea strategică dintre cele două cluburi a fost încheiată pe 10 ani de zile şi constă în: o bază corectă de monitorizare a jucătorilor tineri, meciuri amicale între cluburile din MLS şi Portugalia, schimb de experienţe la antrenemanete, cooperare în ceea ce priveşte cunoştinţele profesionale, în legătură cu marketingul sau vânzări; dezvoltarea unui program inovator de burse pentru a se ajunge la colegii şi universităţii din Statele Unite ale Americii şi nu numai pentru jucătorii de fotbal

"Acest parteneriat este un alt pas important din planurile de dezvoltare pe termen lung ale clubului Orlando City, deoarece ne aduce cunoştinţe şi experienţă suplimentară de la unul dintre cele mai de succes cluburi din lume. Benfica a dezvoltat talente de toate vârstele, a câştigat titluri şi a împăcat dorinţele de performanţă sportive cu cele deciziile profesionale de management", declara la acea vreme patronul celor de la Orlando City, Flavio Augusto da Silva.

Afla mai multe despre: fcsbsteauaflorinel comanbecali 

viewscnt
Articole similare