Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Transferul perfect pentru FCSB: ”Face faţă acolo, fără probleme!” Mihai Teja, neînvins în playout: ”Sunt mândru că lucrez cu aceşti jucători”

 Transferul perfect pentru FCSB: ”Face faţă acolo, fără probleme!” Mihai Teja, neînvins în playout: ”Sunt mândru că lucrez cu aceşti jucători”

Superliga

Comentarii

FC Voluntari a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1) echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, în primul meci al etapei a IV-a a play-out-ului Ligii I. La finalul meciului, antrenorul Mihai Teja a mărturisit că îl vede pe Mihai Căpăţână jucând fără probleme la FCSB, aşa cum declarase fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir.

FC Voluntari este neînvinsă de şapte meciuri, reuşind cinci victorii şi două remize. Antrenorul său, Mihai Teja, a pierdut în 2020 doar cu FCSB.

”Sunt mândru de jucătorii mei, mândru că lucrez cu ei. Au arătat caracter, determinare. S-a anulat un gol şi în cealălaltă parte, nu vreau să comentez. Ei au fost mai agresivi, nu ne aşteptam să vină direct pe pressing, dar până la urmă, echipa mai bună a câştigat.

Noi încercăm să le punem pe toate la punct. Ca să câştigi un meci trebuie să ai determinare, să stai bine în teren, cam tot ce trebuie să lucrezi” a spus Teja, după meci.

Dumitru Dragomir, fostul şef al LPF, crede că mijlocaşul Mihai Căpăţână poate juca la FCSB fără probleme. Mihai Teja este de părere că mai mulţi dintre fotbaliştii săi au capacitatea de a evolua la nivel înalt: ”Căpăţână şi nu doar el, poate face faţă la orice echipă din Liga 1, nu doar la FCSB. Formăm şi un grup bun, iar acesta este lucrul care mă bucură. Dar până la urmă nu am făcut nimic până acum. Avem meci greu duminică, nu este uşor, dar trebuie să continuăm victoriile, dar şi jocul prestat. Trebuie să avem continuitate în tot ceea ce facem. Sunt mulţumit şi le mulţumesc elevilor mei pentru ce au arătat astăzi” a declarat Mihai Teja.

Clasamentul play-out-ului este următorul: FC Viitorul - 27 de puncte, Sepsi - 20 puncte, FC Voluntari - 18 puncte, Hermannstadt - 18 puncte, Dinamo - 17 puncte, Poli Iaşi - 15 puncte, Academica Clinceni - 14 puncte, Chindia Târgovişte - 14 puncte.  

Afla mai multe despre: mihai tejamihai căpăţânăfc voluntari 

viewscnt
Articole similare