Experiențe împreună.
You are here:

Transferul verii la Real Madrid! Fanii sunt în extaz după ultima mutare: ”E un fotbalist de geniu! Acum avem o super echipă”

Transferul verii la Real Madrid! Fanii sunt în extaz după ultima mutare: ”E un fotbalist de geniu! Acum avem o super echipă”galerie foto

Real Madrid

Comentarii

Fanii madrileni sunt realmente încântaţi de revenirea lui Martin Odegaard la gruparea condusă de Florentino Perez. Norvegianul a fost titular în primele două meciuri ale sezonului.

Martin Odegaard a revenit la Real Madrid, iar transferul norvegianului îi entuziasmează pe fanii formaţiei merengue. Fotbalistul norvegian a început sâmbătă al doilea meci ca titular în tricoul blanco, după cel din prima etapă, de la Sociedad. Zidane l-a trimis în teren şi pentru meciul de la Sevilla, cu Betis, partidă care a fost de altfel, în direct la Telekom Sport.

Odegaard, transferul verii pentru Real Madrid în opinia fanilor blanco

La finalul unui sezon excelent la Sociedad, Odegaard a primit ”undă verde” din partea lui Zinedine Zidane şi a fost păstrat în lot pentru noul sezon competiţional. Norvegianul nu a strălucit la debut, dar a lăsat o impresie bună printre suporteri, care vor să-l vadă în continuare, titular în unsprezecele de start al lui Zizou.

De altfel, suporterii celor de la Real Madrid consideră această mutare, drept cea mai importantă din ultima vreme: ”Este un fotbalist de geniu. Felicitări, Presi! Avem o super echipă(n.r Florentino Perez)” este comentariul lui Jefega, pe contul oficial de Twitter al Realului.

Un alt fan îi face o scurtă analiză norvegianului: ”Excepţional cu mingea la picior, determinant, rapid şi foarte inteligent. Este lovitura sezonului pentru noi! Sper să îl văd titular meci de meci"

Şi jurnalista Arancha Rodriguez remarcă revenirea lui Odegaard: ”S-a integrat foarte bine în lot, iar în jurul său trezeşte entuziasm. Colegii săi văd acum un alt Martin Odegaard” a explicat aceasta.

Odegaard, adversarul "tricolorilor", transferul ideal pentru mijlocul Realului

Odegaard a jucat din primul minut în partida cu Betis, şi pare pentru moment un punct fix în angrenajul lui Zizou. Norvegianului i-a explodat cota după un sezon excelent la Real Sociedad. Odegaard a fost achiziţionat de Real Madrid în 2017. Nu a impresionat imediat, ceea ce era cumva firesc. Norvegianul curtat de mai toate cluburile mari ale Europei la acea vreme, a ales Real Madrid, club care i-a îndeplinit lui Martin şi familiei sale, toate dorinţele. Tatăl său a devenit angajat al clubului blanco, iar familia sa a primit o casă spectaculoasă într-o zonă rezidenţială.

Convinşi fiind de traictoria pe care o poate avea norvegianul în fotbal, madrilenii i-au pus pe masă un salariu de 2 milioane de euro, iar Florentino Perez l-a prezentat oficial în faţa fanilor, ca pe orice mare transfer al "galacticilor".

După un sezon la echipa secundă a clubului, Real a ales să-l împrumute pe Odegaard în Olanda. Puştiul nu s-a impus imediat nici aici, iar lumea fotbalului a considerat imediat că aventura lui la cel mai înalt nivel s-a terminat înainte de a începe.

Cel mai tânăr debutant din istoria fotbalului norvegian şi-a revenit treptat, treptat, odată ce s-a acomodat cu Olanda. În două sezoane petrecute la Vitesse şi Heerenveen, Martin Odegaard a marcat 13 goluri şi a reuşit 17 pase decisive. Ajax a pus imediat 25 de milioane de euro pe masa Realului pentru a-l cumpăra, dar Florentino Perez nici nu a vrut să audă.

L-a adus înapoi la echipă, pentru a-l împrumuta din nou, un sezon, de această dată în La Liga, la Real Sociedad. Iar Odegaard a confirmat. S-a întors şi trezeşte entuziasm printre suporteri. Din păcate pentru noi, norvegianul este şi adversarul naţionalei României în Liga Naţiunilor.

viewscnt
Articole similare
FOTO Nu-ti dai seama care e mama. Sotia unui fotbalist celebru seamana leit cu fiica de 21 de ani