Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Trei jucători de la Real Madrid au fost arestaţi pentru distribuirea unei înregistrări video sexuale cu o persoană minoră

Trei jucători de la Real Madrid au fost arestaţi pentru distribuirea unei înregistrări video sexuale cu o persoană minoră
Comentarii

Poliţia spaniolă a arestat trei jucători de la Real Madrid pentru că ar fi distribuit un videoclip cu caracter sexual în care apare o persoană minoră, a anunţat joi un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit Reuters.

Arestările au loc într-un moment dificil în fotbalul spaniol, pe fondul acuzaţiilor de abuz sexual la adresa fostului şef al federaţiei de fotbal, Luis Rubiales, care a sărutat-o pe buze pe Jenni Hermoso luna trecută, declanşând un val de indignare împotriva sexismului şi a comportamentului macho în Spania.

Cotidianul El Confidencial a relatat anterior, citând surse din cadrul anchetei, că jucătorii arestaţi sunt de la academia de tineret, echipa a doua şi echipa a treia, iar cazul a pornit de la o plângere depusă la 6 septembrie în Insulele Canare de către mama victimei minore.

Potrivit presei, subiectul principal al anchetei este un jucător de la Real Madrid C - a treia echipă a clubului spaniol - care şi-ar fi înregistrat relaţia sexuală cu victima de 16 ani. Postul de radio Cadena SER a relatat că relaţia a fost consensuală.

Ceilalţi doi jucători ar fi distribuit videoclipul fără consimţământul persoanei minore, prin intermediul aplicaţiei de mesagerie mobilă WhatsApp, au relatat El Confidencial şi Cadena SER.

Toţi trei au fost reţinuţi joi dimineaţă la Madrid, fiind suspectaţi de comiterea unei infracţiuni cunoscute în dreptul penal spaniol sub numele de "dezvăluirea de secrete de natură sexuală".

Afla mai multe despre: real madridarestaţiînregistrarefotbal internaţional 

viewscnt
Articole similare