Experiențe împreună.
You are here:

Tun financiar pentru Gică Hagi! Suma pe care o încasează Viitorul pentru transferul lui Louis Munteanu la Fiorentina

Tun financiar pentru Gică Hagi! Suma pe care o încasează Viitorul pentru transferul lui Louis Munteanu la Fiorentinagalerie foto
Comentarii

Louis Munteanu (18 ani) va pleca de la Viitorul Constanţa la Fiorentina, în Serie A, mutare pe care a făcut şi Ianis Hagi în urmă cu patru ani. La fel ca atunci, Viitorul va încasa o sumă uriaşă, având în vedere preţurile din Liga 1 şi vârsta jucătorului.

Jurnalistul italian Gianluca Di Marzio anunţă că Fiorentina va plăti două milioane de euro celor de la Viitorul pentru transferul lui Louis Munteanu, un atacant cu doar 21 de meciuri în prima ligă din România. 

Totodată, Di Marzio notează că Munteanu va ajunge joi dimineaţă la Firenze pentru vizita medicală şi semnarea contractului. 

Louis Munteanu, unul dintre cei mai scumpi jucători din istoria lui Viitorul 

Cu acest transfer, Louis Munteanu intră în top 10 al celor mai bine vânduţi jucători de Viitorul Constanţa, fiind la egalitate cu transferul lui Ianis la Fiorentina şi peste alte transferuri importante, cum ar fi cel al lui Drăguş la Standard Liege, Florin Tănase la FCSB, Cristi Ganea la Athletic Bilbao sau Alexandru Cicâldău la U Craiova. Cel mai scump jucător vândut de Viitorul este Răzvan Marin la Standard Liege, pentru 4,8 milioane de euro. 

În această vară, Viitorul a vândut de doar 300.000 de euro până la plecarea lui Munteanu. Această sumă reprezintă suma pe care a plătit-o Cracovia pentru transferul lui Rivaldinho. Pentru restul jucătorilor care au plecat de la Viitorul în această vară (Buzbuchi, Edjouma, Bîrnoi, Vlad Achim, Szabolcs Kilyen), clubul nu a încasat niciun ban, potrivit informaţilor oferite de transfermarkt.com. 

Ce e drept, toţi jucătorii transferaţi de Viitorul în această vară au venit liberi de contract: Josemi Castenada, Alin Dobrosavlevici, Kevin Luckassen, Angel Martinez, Victor Fernandez. 

Louis Munteanu, următorul jucător de export de la Viitorul. Pleacă la Fiorentina 

"După Coman, eu zic că e jucătorul (n.r. - Louis Munteanu) care are cele mai multe goluri la toate loturile naţionale, pentru că el e din prima zi la loturile naţionale şi a dat goluri peste tot. E un număr 9, diferit de Coman, dar foarte bun, marcator pur. E număr 9 clasic, care marchează foarte multe goluri", a declarat Hagi, în trecut, despre fotbalistul său.

  • 350.000 de euro este cota lui Louis Munteanu, potrivit transfermarkt.com
  • 21 de meciuri a jucat atacantul la Viitorul. El mai are contract până în 2023

Louis Munteanu a fost cel mai tânăr marcator în Liga 1 sezonul trecut, la 17 ani, 4 luni şi 16 zile, după o reuşită în poarta Chindiei Târgovişte.

viewscnt
Articole similare
VIDEO Cel mai dulce moment pentru Simona Halep de ziua sa de nastere. Toata arena i-a urat...