Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Luptară şi câştigară! Miros de titlu în Bănie. Craiova o bate pe FCSB după două penalty-uri şi continuă să viseze frumos

VIDEO | Luptară şi câştigară! Miros de titlu în Bănie. Craiova o bate pe FCSB după două penalty-uri şi continuă să viseze frumos

Superliga

Comentarii

U Craiova a mai făcut un pas important spre un titlu la care visează toată Oltenia. Formaţia lui Bergodi a câştigat cu 2-1 în faţa vicecampioanei României, FCSB. Cicâldău şi Dan Nistor au marcat golurile oltenilor din lovitură de la 11 metri. Iulian Cristea a marcat pentru formaţia lui Vintilă.

Alexandru Cicâldău şi Dan Nistor din lovituri de la 11 metri au adus victoria formaţiei lui Cristiano Bergodi, în faţa unui FCSB care a coborât acum pe poziţia a cincea a playoff-ului.

Nu a fost neapărat un meci cu ”aspect” de derby, dar oltenii au luptat e viaţă şi pe moarte pentru fiecare balon. FCSB a reuşit să egaleze până la pauză prin Iulian Cristea, dar la cabine ceva s-a întâmplat.

Oaspeţii au renunţat la Adrian Petre şi au apelat la Cristi Dumitru, iar ofensiva lui Vintilă a început să scârţâie vizibil. Andrei Vlad a comis o nouă eroare în minutul 55, când ieşirea sa imprudentă l-a ajutat pe Koljic să obţină al doilea penalty. Portarul FCSB-ului l-a lovit pe atacantul craiovenilor, iar Nistor a marcat din lovitură de la 11 metri pentru 2-1.

Un gol mare, salutat de mijlocaşul Craiovei precum un adevărat comandat de oaste. Craiova are 41 de puncte din şapte meciuri, cu patru mai multe decât CFR Cluj, care joacă mâine contra Gazului, în direct la Telekom Sport.

FCSB a reclamat şi ea o lovitură de la 11 metri, după intrarea lui Stephane Acka la Dennis Man, o fază pe care o vom analiza împreună la Minutul 91, după încheierea etapei din Liga 1.

Bergodi are patru victorii din patru meciuri pe banca craiovenilor, iar etapa viitoare merge la Botoşani pentru confruntarea cu echipa lui Marius Croitoru.


VIDEO | U Craiova - FCSB 2-1 (Cicâldău 24 - pen., Nistor 55 - pen. / Cristea 37)

Min 76. Incursiune a lui Koljic în flancul stâng al atacului craiovean, dar Miron intervine salvator

Min 55 - GOOOL!!! Dan Nistor transformă lovitura de pedeapsă

Min 53 - Penalty pentru Craiova! Vlad îl loveşte cu pumnul în cap pe Koljic

Min 46 - A început repriza a doua. Cristian Dumitru l-a înlocuit pe Adrian Petre

Final de primă repriză.

Min 45+1 - Şut puternic al lui Mateiu, dar Vlad reţine fără probleme

Min 40 - Koljic loveşte mingea cu capul, dar aceasta se duce peste poarta lui Vlad

Min 37 - GOOOL!!! Iulian Cristea restabileşte egalitatea după o centrare a lui Coman

Min 24 - GOOOL!!! Cicâldău deschide scorul cu a 13-a reuşită a sezonului 

Min 23 - Penalty pentru Craiova! Bîrsan dictează lovitură de pedeapsă după un duel între Popescu şi Mihăilă

Min 20 - Şut bun al lui Moruţan, dar mingea este reţinută de Pigliacelli

Min 17 - Şut puternic al lui Koljic, iar Vlad are dificultăţi în a reţine mingea 

Min 1 - A început meciul

UPDATE 19:20 | Avem echipele de start la U Craiova - FCSB. Cristiano Bergodi face două modificări în 11-le cu care ne-a obişnuit în ultima vreme. Bălaşa a fost înlocuit de Cosic, iar Andrei Ivan, cu probleme medicale, nu face parte din lot, locul său fiind luat de Cristi Bărbuţ.

Echipele de start:

U Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu, Cosic, Acka, Bancu (C) - Nistor, Mateiu, Cicâldău - Bărbuţ, Koljic, Mihăilă.
Rezerve: Popescu - Vătăjelu, Bălaşa, I. Mitran, Qaka, Baiaram, Gustavo, Niţu, Ivanov.
Antrenor: Cristiano Bergodi.

FCSB: Vlad - Creţu, Cristea, Miron, Panţîru - Moruţan, O. Popescu, F. Tănase (C) - Man, Petre, Coman.
Rezerve: Udrea - Vînă, Dumitru, Perianu, Pantea, Pandele, Istrate, A. Niţă.
Antrenor: Bogdan Vintilă.

Se anunţă spectacol în Bănie. Oltenii au nevoie de cele trei puncte pentru a fi siguri că rămân pe primul loc, în condiţiile în care CFR Cluj are un meci accesibil în această rundă, campioana en titre urmând să înfrunte luni, pe teren propriu, Gaz Metan Mediaş, într-un meci care va putea fi urmărit de asemenea în direct la Telekom Sport 1.

U Craiova - FCSB, LIVE VIDEO, duminică, de la 21:00, la Telekom Sport 1. Echipele probabile

Echipele probabile:

  • U Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu, Bălaşa, Acka, Bancu - Cicâldău, Mateiu, Nistor - Ivan, Koljic, Mihăilă.
  • FCSB: Vlad - Creţu, Miron, Cristea, Panţîru - Olaru, Popescu, Tănase - Man, Petre, Coman.

U Craiova are însă o misiune extrem de dificilă împotriva unei echipe pe care a învins-o o singură dată în ultimii şase ani. De la acel succes datează însă deja aproape doi ani. În octombrie 2018, U Craiova o învingea pe FCSB, pe noul "Oblemenco", cu scorul de 2-1. Nu mai puţin de 20 de meciuri s-au jucat între U Craiova şi FCSB de la reînfiinţarea grupării din Bănie, din 2013, iar FCSB a câştigat 17 dintre ele, alte două încheindu-se la egalitate.

Oltenii traversează însă o formă extraordinară şi pleacă cu prima şansă în partida de duminică. Patru victorii din patru a obţinut U Craiova de la reluarea Ligii 1, succese care au dus-o pe echipa antrenată de Cristiano Bergodi pe primul loc în Liga 1, la un punct avans de liderul CFR Cluj, cu patru etape înainte de finalul play-off-ului. Ieşită din calculele pentru titlu, FCSB se află abia pe locul al cincilea, la zece puncte de U Craiova. Roş-albaştrii nu au obţinut nicio victorie în cele patru meciuri jucate în play-off de la reluarea fotbalului românesc. Singurele victorii ale FCSB-ului au venit în semifinalele Cupei României, contra marii rivale Dinamo.

Nu rataţi meciul dintre U Craiova şi FCSB, duminică, de la 21:00, în direct la Telekom Sport 1 şi live video pe site-ul telekomsport.ro.

Afla mai multe despre: liga 1 

viewscnt
Articole similare