Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ucraina riscă să piardă la masa verde meciurile cu Portugalia şi Luxemburg, din cauza lui Junior Moraes

Ucraina riscă să piardă la masa verde meciurile cu Portugalia şi Luxemburg, din cauza lui Junior Moraes
Comentarii

Federaţiile din Portugalia şi din Luxemburg au depus memorii la UEFA, prin care contestă eligibilitatea jucătorului Junior Moraes pentru meciurile disputate de naţionala Ucrainei în primele două etape ale grupelor de calificare la Campionatul European din 2020.

După partidele Luxemburg – Ucraina, scor 1-2, din data de 25 martie, şi Portugalia – Ucraina, scor 0-0, din 22 martie, federaţiile celor două ţări gazdă au depus memorii, astfel că UEFA a deschis proceduri disciplinare.

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA va lua o decizie cu privire la acest caz la una dintre şedinţele sale următoare, data urmând să fie anunţată, a precizat forul continental.

La meciul Portugalia – Ucraina, Junior Moraes a intrat pe teren la oaspeţi în minutul 76. La partida Luxemburg – Ucraina, Moraes a fost integralist.

Junior Moraes, fost jucător la Gloria Bistriţa, a primit cetăţenia ucraineană însă, potrivit presei portugheze, nu ar fi trebuit folosit deoarece nu a locuit cinci ani consecutivi în Ucraina. Regulamentul FIFA stipulează că un jucător poate primi o nouă naţionalitate dacă a petrecut cinci ani pe teritoriul respectiv, neîntrerupt, după 18 ani.

Junior Moraes nu a locuit decât patru ani şi opt luni în Ucraina, înainte de pleca mai multe luni la Tianjin Teda, în China, şi apoi a reveni.

 

Afla mai multe despre: junior moraes 

viewscnt
Articole similare