Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

UFC 249 se ţine cu Tony vs. Khabib! Coşmarul lui Conor Mcgregor îşi va apăra centura

UFC 249 se ţine cu Tony vs. Khabib! Coşmarul lui Conor Mcgregor îşi va apăra centura

Sporturi

Comentarii

Khabib Nurmagomedov este programat să-şi apere centura cu Tony Ferguson pe 18 aprilie, în cea mai aşteptată confruntare a anului din UFC.

Iniţial, ciocnirea celor mai în formă doi luptători de la categoria Lightweight (uşoară) ar fi trebuit să se desfăşoare la New York, însă acest stat american a declarat stare de urgenţă şi Barclays Center din Boston a căzut de pe lista organizatorilor.

Dana White, CEO-ul UFC, a dat asigurări că totuşi gala se va ţine, chiar dacă se va desfăşura fără spectatori. Până ieri, soluţia agreată era statul Nevada, însă şi acolo autorităţile au luat o măsură similară cu cea din New York şi eforturile au reînceput frenetic.

”Varianta Nevada a căzut, aşa că suntem în căutarea unei soluţii. Până duminica viitoare ar trebui să am două variante la dispoziţie”, a spus Dana White.

”Lupta rămâne în picioare. Se va ţine. Fanii sunt absolut înnebuniţi, nu vă faceţi griji. Veţi avea Khabib vs Tony”, a completat White.

De patru ori lupta dintre cei doi a fost contramandată

Khabib Nurmagomedov este singurul campion UFC în exerciţiu cu un palmares imaculat, 29 de lupte, 29 de victorii. Sportivul din Dagestan, Rusia, şi-a apărat titlul în faţa celui mai popular luptător de la acea vreme, Connor Mcgregor şi diferenţa dintre cei doi a fost colosală. Khabib a câştigat înainte de limită prin ”neckcrank”.

Tony Ferguson este considerat de departe cel mai dificil adversar al campionului. Neînvins în ultimele sale 12 lupte, cu un palmares de 25 victorii şi 3 înfrângeri, Ferguson are o rezistenţă comparabilă cu a rusului, procedee la sol extrem de variate, având background în lupte libere şi BJJ, dar şi un ”box” considerat superior lui Khabib.

De patru ori până acum cei doi au fost programaţi să se lupte şi de fiecare dată gala a cazut. De două ori din cauza fiecăruia. 

Afla mai multe despre: khabib 

viewscnt
Articole similare