Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Uhrin a explodat după meci: ”Să se ducă la spital să îşi verifice ochii. Imposibil să nu vezi acel penalty! Toată lumea l-a văzut”

Uhrin a explodat după meci: ”Să se ducă la spital să îşi verifice ochii. Imposibil să nu vezi acel penalty! Toată lumea l-a văzut”

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I, în care a condus cu 1-0.

La finalul partidei, Duşan Uhrin Jr a pus tunurile pe arbitrul Iulian Călin: ”Nu ştiu cum să comentez acest meci. Prima repriză a fost 50-50, dar în a doua am început să jucăm bine. Am înscris un gol... dar trebuia să avem şi un penalti. A fost un penalti clar, un cartonaş roşu clar. După, Nistor ia un cartonaş roşu foarte uşor, pentru că primul galben a fost foarte uşor acordat, iar al doilea de asemenea. Nu îl înţeleg pe arbitru. Cred că e imposibil să nu vezi acest penalti, toată lumea din stadion l-a văzut.  De asemenea, tuşierii trebuiau să îl vadă. dacă eu l-am văzut de pe bancă, trebuia să îi fie şi lui uşor. Sigur a fost ceva în neregulă cu el. Poate era obosit arbitrul sau poate are probleme pe acasă. Este imposibil să nu vezi, trebuie să se ducă la spital să îşi verifice ochii” a declarat antrenorul ceh după meci.

Dan Nistor a deschis scorul pentru dinamovişti în minutul 60 şi 12 minute mai târziu a fost eliminat, primind al doilea cartonaş galben: ”Am pierdut un om, iar jucătorii şi-au pierdut un pic capul. Trebuiau să îi acopere poziţia în faţa porţii şi de asemenea nu trebuiau să îi lase să centreze atât de uşor. Nu putem să ne deschidem aşa. Le-am spus fundaşilor centrali să fie calmi, să rămână în spate, dar ei nu au ascultat. Am vorbit cu jucătorii înaintea acestui meci că e posibil să îl pierdem pe Nistor, pentru că avea 3 cartonaşe galbene. I-am înterbat, nu putem juca fotbal fără el? Cred că au înţeles mesajul” a mai spus Duşan Uhrin Jr.

Afla mai multe despre: duşan uhrin 

viewscnt
Articole similare