Experiențe împreună.
You are here:

ULTIMA ORĂ | Gata cu speculaţiile! Gică Hagi a anunţat următoarea destinaţie a lui Ianis Hagi. Ce urmează pentru căpitanul Viitorului

ULTIMA ORĂ | Gata cu speculaţiile! Gică Hagi a anunţat următoarea destinaţie a lui Ianis Hagi. Ce urmează pentru căpitanul Viitorului

Fotbal intern

Gheorghe Hagi a anunţat că fiul său Ianis va părăsi Liga 1 în această vară, excluzând astfel posibilitatea ca mijlocaşul ofensiv al Viitorului să ajungă la FCSB.

Gică Hagi crede că fiul său nu mai are nimic de demonstrat în Liga 1, astfel că patronul vicecampioanei, Gigi Becali, îşi poate lua adio de la Ianis.

"Ianis a crescut, a dat totul în România, iar un jucător când ajunge la nivelul maxim în România, următoarea provocare trebuie să fie la o echipă şi mai bună, să îl facă şi mai bun", a declarat Gică Hagi, la Pro-X.

La 20 de ani, Ianis Hagi are o cotă de piaţă de şase milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.de. Două milioane de euro a plătit Viitorul pentru răscumpărarea lui Ianis Hagi, în ianuarie 2018, la un an şi jumătate după ce îl vânduse pentru o sumă similară.

Gigi Becali, resemnat: "Ianis e jucător de club mai mare decât Ajax"

Gigi Becali recunoaşte că îi este aproape imposibil să îl transfere pe Ianis la FCSB

"Eu nu vreau să-i crească cota lui Ianis, pentru că vreau să-l iau eu. Nu cred că mai pot să-l iau, am tot încercat, dar nu cred că-l mai iau. El a jucat bine, nu mai pot. Eu nu cred că-l dă Gică la Ajax, eu zic că e jucător de club mai mare. Bine, având în vedere că e prea tânăr, el va creşte mult. El va fi jucător mare, aşa simt", a spus Gigi Becali la Pro-X. 

viewscnt
Articole similare