Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

ULTIMA ORĂ | Manchester City, ofertă incredibilă de 101 milioane de euro!

ULTIMA ORĂ | Manchester City, ofertă incredibilă de 101 milioane de euro!

Manchester City

Comentarii

Manchester City e gata să facă un nou transfer pe bani mulţi, după ce l-a luat pe Josko Gvardiol (21 de ani) de la RB Leipzig cu 90 de milioane de euro. "Cetăţenii" lui Pep Guardiola vor neapărat un star din Premier League pentru care sunt gata să achite o sumă şi mai mare.

Transferurile făcute de Manchester City în această vară nu îl mulţumesc pe Pep Guardiola, care le-a cerut şeicilor un nou jucător scump. Este vorba despre brazilianul Lucas Paqueta (25 de ani), jucătorul celor de la West Ham, rivala din Premier League a campioanei Angliei.

Manchester City, ofertă incredibilă: 101 milioane de euro pentru Lucas Paqueta de la West Ham

Jurnalistul francez Santi Aouna a anunţat, joi, că Manchester City a făcut o nouă ofertă de transfer pentru Lucas Paqueta, de 101 milioane de euro. După ce a respins prima ofertă, sub 100 de milioane de euro, West Ham a spus "nu" şi celei de-a doua. "Ciocănarii" solicită 110 milioane de euro pentru a fi de acord cu plecarea lui Lucas Paqueta la rivala din Premier League.

Negocierile dintre Manchester City şi West Ham continuă, deoarece Pep Guardiola îl doreşte foarte tare pe brazilianul care mai jucat la AC Milan sau Lyon în Europa. Rămâne de văzut, însă, dacă şefii clubului de pe Etihad Stadium vor fi de acord să achite suma dorită de londonezi.

Sezonul trecut, Lucas Paqueta a marcat cinci goluri şi a livrat şapte pase de gol în 41 de meciuri (3.126 de minute) jucate în toate competiţiile cu West Ham.

  • 45 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Lucas Paqueta în prezent, conform specialiştilor de la transfermarkt.com

Manchester City i-a transferat în această vară pe Josko Gvardiol (90 de milioane de euro, RB Leipzig) şi Mateo Kovacic (29 de milioane de euro, Chelsea).

Afla mai multe despre: lucas paquetamanchester cityofertatransfer 

viewscnt
Articole similare