Experiențe împreună.
You are here:

ULTIMA ORĂ | Xavi Pascual a demisionat de la naţionala României după ce a ratat calificarea la CM 2019

ULTIMA ORĂ | Xavi Pascual a demisionat de la naţionala României după ce a ratat calificarea la CM 2019

Handbal

Antrenorul spaniol Xavi Pascual a demisionat, miercuri, de la conducerea tehnică a naţionalei masculine de handbal a României, după ce tricolorii au ratat calificarea la CM-2019. Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, a declarat, pentru News.ro, că îi respectă decizia tehnicianului, dar va fi foarte greu să găsescă un alt selecţioner de aceeaşi valoare.

”Este un lucru de care am aflat în ultimele zile şi nu pot decât să respect decizia lui. Barcelona a fost de acord atunci când s-a semnat contract, acum doi ani, dar acum îl vrea sută la sută acolo. Sunt nefericit, e greu să găseşti înlocuitor pentru Xavi, de aceeaşi valoare. Îi mulţumesc pntru tot ce a făcut, pentru că înainte de orice, a pus la punct un sistem pentru handbalul românesc. De la juniori şi până la seniori”, a declarat Alexandru Dedu, pentru News.ro.

În privinţa ratării calificării naţionalei la CM2019, şeful FRH a precizat: ”Nu am ce le reproşa băieţilor, au dat tot ce au putut în dubla cu Macedonia. Ne-au lipsit patru oameni. Sincer, nu ne vom putea bate niciodată cu cei din vârf, până ce ai noştri nu vor juca în campioanate puternice sau Liga Naţională nu va deveni foarte puternică. Azi nu am stat rău, dar s-a văzut că sunt jucători care sunt obişnuiţi la acest nivel, iar alţii nu. Xavi Pascual a adus un lucru nemaimpomenit pentru noi: o direcţie. La nivel de juniori şi tineret există o concepţie şi sunt hotărât să o păstrez. Avem nevoie să şcolim antrenorii de la junori şi până sus. Iar antrenorii trebuie să fie foarte şcoliţi, pentru că nivelul a crescut foarte mult”.

Câştigător de două ori al Ligii Campionilor EHF, Pascual, 50 de ani, a semnat, în luna iunie 2016, un contract pe patru ani cu FR Handbal, obiectivul principal fiind calificarea naţionalei masculine la JO din 2020.

Naţionala de handbal masculin a României a ratat miercuri, la Cluj-Napoca, să se califice la turneul final al Campionatului Mondial din 2019, deşi a învins reprezentativa Macedoniei, cu scorul de 26-25 (12-11), în manşa retur din faza play-off a competiţiei.

Tricolorii au pierdut manşa tur cu scorul de 32-24 (15-10), iar miercuri, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, nu au reuşit să remonteze diferenţa, chiar dacă şi-au oferit victoria, cu scorul de 26-25 (12-11).

Meciurile din play-off se încheie joi.

Naţionala de handbal masculin a României s-a calificat în play-off după ce a câştigat turneul de la Bolzano, în luna ianuarie, cu victorii în faţa Italiei (34-24) şi a Insulelor Feroe (28-20), plus o remiză cu Ucraina (26-26), în primul tur preliminar al competiţiei.

Campionatul Mondial din 2019 va avea loc între 10-27 ianuarie în Germania şi Danemarca. Europa va fi reprezentată de 13 echipe.

Franţa, în calitate de campioană mondială en-titre, alături de Germania şi Danemarca, gazdele turneului final, sunt calificate direct.

România a participat ultima dată la Mondiale la ediţia din 2011, în Suedia, când nu a trecut de faza grupelor.

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta