Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un club din Liga 1 şi-ar putea schimba denumirea în această vară. Un mare brand ar putea reveni pe prima scenă

Un club din Liga 1 şi-ar putea schimba denumirea în această vară. Un mare brand ar putea reveni pe prima scenă

Superliga

Comentarii

Un club important din Liga 1 ar putea începe viitorul sezon cu un nou nume. În spatele cortinei se vorbeşte intens despre interesul lui Gică Hagi de a o prelua pe Farul. Viitorul şi-ar putea schimba astfel denumirea şi noul nume ar urma să fie FCV Farul Constanţa.

În fotbalul românesc ar putea avea loc o mutare foarte interesantă. Gică Hagi ar fi interesat să se implice la Farul, un mare brand din România şi echipa la care a crescut şi la care s-a lansat. ”Regele” ar fi avut deja o întâlnire cu Ciprian Marica, cel care şi-ar dori să nu se mai implice la Farul.

Printre altele, în această perioadă se discută despre forma prin care Farul şi Viitorul vor putea face schimb de nume, astfel încât echipa din Liga 1 să poarte denumirea principalului club din Constanţa.

Viitorul şi-ar putea schimba în vară denumirea. Planul lui Gică Hagi pentru brandul Farul

Pe biroul lui Gică Hagi a ajuns un proiect pe care nu l-a refuzat în totalitate şi care, pe de-o parte, îl tentează. Ciprian Marica şi-ar dori să renunţe la Farul şi echipa ar putea ajunge pe mâinile ”Regelui”, scrie playsport.ro.

Sursa citată susţine că cei doi au avut deja o întâlnire pentru a discuta despre acest nou proiect. Regulamentul interzice fuziune a două echipe, dacă nu sunt în aceeşi ligă, astfel că s-ar ajunge la un artificiu.

Viitorul ar urma să-şi schimbe denumirea şi, dacă proiectul chiar ar prinde contur, din sezonul următor ar urma să folosească numele FC Viitorul Farul Constanţa.

De asemenea, Farul, care în prezent joacă în Liga 2, ar urma să fie redenumită în Viitorul Constanţa şi ar deveni echipa secundă a celei din Liga 1. Brandul Farul ar urma, astfel, să revină pe prima scenă a fotbalului românesc.

Farul, una dintre brandurile importante din România, ar putea astfel să revină în Liga 1

Proiectul despre care se discută este unul amplu, în care se vorbeşte despre un nou stadion şi un buget care să permită echipei să se bată pentru primele locuri din Liga 1. Potrivit playsport.ro, la Constanţa se discută deja despre construirea unui nou stadion, pe care ar urma să joace noua echipă.

Până atunci, FCV Farul Constanţa ar urma să-şi dispute meciurile la Ovidiu, pe arena de 5.000 de locuri construită de Gică Hagi. În plus, Gică Hagi ar dori să implice în acest proiect atât autorităţile locale, cât şi mai mulţi oameni de afaceri din Constanţa, care să asigure un buget de performanţă.

Bugetul pe care FCV Farul ar urma să-l aibă în primii 3-4 ani ar fi de aproximativ 9 milioane de euro şi Gică Hagi îşi doreşte să formeze o echipă care să se bată constant pentru primele locuri din Liga 1 şi chiar la titlu.

Practic, ”Regele” îşi doreşte să contribuie la renaşterea brandului Farul Constanţa, una dintre cele mai cunoscute echipe din România şi clubul la care s-a format.

Afla mai multe despre: viitorul 

viewscnt
Articole similare