Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un conducător important din fotbalul românesc, în extaz după numirea lui Mutu la U21: "E o variantă foarte bună"

Un conducător important din fotbalul românesc, în extaz după numirea lui Mutu la U21: "E o variantă foarte bună" galerie foto

Superliga

Comentarii

Adrian Mutu a fost nominalizat astăzi de Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal pentru a fi următorul antrenor al reprezentativei de tineret. Această decizie a provocat deja extaz printre oamenii importanţi din fotbalul românesc.

Dani Coman, preşedinte la Astra Giurgiu, este fericit cu faptul că, cel mai probabil, naţionala sub 21 de ani a României, care a scris istorie cu Mirel Rădoi pe bancă la Campionatul European din 2019, va fi condusă de Adrian Mutu. 

"Am jucat alături de Adrian, sunt prieten cu Adrian Mutu şi cred că a demonstrat în ultimii ani că poate avea o carieră frumoasă şi în antrenorat. Cred că e o variantă foarte bună pentru a antrena echipa naţională de tineret. Eu am vorbit ieri cu el şi am preferat să nu-l întreb, pentru a nu da posibilitatea să se audă din altă parte. Mă bucură foarte mult venirea lui Adi la echipa naţională de tineret, cred că e un pas important atât în cariera lui, cât şi pentru echipa naţională de tineret. Eu am încredere în el şi sunt convins că va ajunge la fel de mare în antrenorat, aşa cum a fost ca jucător", a declarat Coman la plecarea celor de la Astra Giurgiu în cantonamentul din Turcia. 

Totodată, Coman a discutat şi despre presiunea pe care o va avea Adrian Mutu odată cu venirea la reprezentativa de tineret. Atât microbiştii, cât şi oamenii de fotbal, se aşteaptă ca micii "tricolori" să se califice la un nou campionat european, având în vedere performanţa obţinută vara trecută, atunci când au trecut de o grupă cu Franţa, Anglia şi Croaţia şi a ajuns până în semifinala Campionatului European, acolo unde a fost eliminată de Germania. 

"E presiunea mare pe Adrian Mutu şi aşa cum îl ştim cu toţii, el este un băiat emotiv, el chiar şi înaintea jocurilor pe care le avea, avea emoţii foarte mari. orbim de Adrian Mutu şi de presiune. Păi simte Adrian Mutu la nivelul la care a jucat, simte el vreo presiune?  A jucat la echipa naţională, a dat peste 100 de goluri în Italia, credeţi că Adrian Mutu mai simte vreo presiune? E destul de capabil să ia presiunea de pe umerii jucătorilor, e destul de capabil să îi aducă la ora jocului în cea mai bună formă. Orice putem spune de Adrian, că a făcut greşeli în viaţă, dar nu putem spune de Adrian mutu că nu a fost un mare fotbalist  sau că nu ştie fotbal", a mai spus Coman.

Adrian Mutu, propunerea Comisiei Tehnice pentru funcţia de selecţioner al naţionalei de tineret a României

În cadrul şedinţei de joi, 9 ianuarie 2020, membrii Comisiei Tehnice FRF l-au nominalizat pe Adrian Mutu pentru a deveni noul antrenor al reprezentativei de tineret a României. 

Până în prezent le-a mai pregătit pe FC Voluntari şi echipa U21 a lui Al Wahda. Înainte de a avea rolul de antrenor la Voluntari, în perioada 2017-2018, Adrian Mutu a fost manager sportiv în cadrul FRF, având în responsabilitate relaţia echipei naţionale cu cluburile din ţară şi din străinătate.

Propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecţioner al reprezentativei U21 a României va fi dezbătută în cadrul şedinţei Comitetului Executiv de marţi, 14 ianuarie 2020.

România U21 ocupă locul secund în preliminariile EURO 2021, turneu găzduit de Ungaria şi Slovenia. Urmează pentru tinerii tricolori duelul contra liderului Danemarca, pe 31 martie.

Afla mai multe despre: adrian mutudani comanmutu selectioner 

viewscnt
Articole similare