Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un fost internaţional columbian, arestat a treia oară pentru trafic de droguri. Unde a ascuns peste 1.8 kg de cocaină | VIDEO

Un fost internaţional columbian, arestat a treia oară pentru trafic de droguri. Unde a ascuns peste 1.8 kg de cocaină | VIDEO
Comentarii

Fostul fotbalist al echipei naţionale a Columbiei, Diego Leon Osorio, a fost arestat la 8 aprilie, pentru a treia oară, într-un caz de trafic de droguri, a anunţat poliţia columbiană, citată de AFP.

Fundaşul, care a câştigat mai multe titluri cu Atletico Nacional, "a dorit să ia un avion spre Madrid" din Rionegro (nord-vest), un oraş din apropiere de Medellin, "cu 1.849 de grame de cocaină asupra sa", a precizat poliţia într-un comunicat de presă.

La aeroport, autorităţile l-au arestat şi au descoperit că avea drogurile ascunse în patru pantofi de sport.

Poliţia a oficializat arestarea sa abia vineri, după ce a fost difuzată presei o înregistrare video în care Osario apare încătuşat alături de un poliţist.

Fostul fotbalist, în vârstă de 52 de ani, a mai fost arestat în 2002 în timp ce transporta cocaină în Miami.

El a fost eliberat pe cauţiune, dar în 2019 a fost arestat din nou în Medellin şi plasat în arest la domiciliu pentru cinci ani.

Nu este prima dată când un fotbalist din prima ţară producătoare de cocaină din lume este implicat în trafic de droguri.

În 2021, fostul fotbalist columbian Anthony de Avila a fost arestat pentru trafic de droguri în oraşul italian Napoli.

Cu un an înainte, John Viafara, câştigător al Copei Libertadores, a fost extrădat în Statele Unite pentru implicarea sa într-un transport de droguri către această ţară.

Luis Alfonso 'Bendito' Fajardo şi Wilson Pérez s-au confruntat, de asemenea, cu probleme similare.

Afla mai multe despre: cocaina 

viewscnt
Articole similare