Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un fost jucător din Ştefan cel Mare nu vrea să dea vina pe arbitraj după partida cu CFR: ”Să lăsăm arbitrajul în pace”. Ce spune despre DDB şi Cortacero

Un fost jucător din Ştefan cel Mare nu vrea să dea vina pe arbitraj după partida cu CFR: ”Să lăsăm arbitrajul în pace”. Ce spune despre DDB şi Cortacero

Fotbal intern

Comentarii

Dinamo a fost învinsă de CFR luni seară, cu scorul de 1-0. ”Câinii” jucaseră o bună parte din partidă în 9 oameni după eliminările lui Anton şi Bejan, dar campioana s-a impus cu greu, graţie unui gol al lui Bilel Omrani în minutul 80.

În urma înfrângerii cu CFR, Dănuţ Lupu nu a dorit să dea vina pe arbitru. Acesta a explicat că alte probleme de la Dinamo au cauzat dezastrul din ultima partidă, învinuindu-i mai degrabă pe cei doi eliminaţi decât pe oficiali. Însă, în ciuda rezultatelor slabe, fostul jucător din Ştefan cel Mare e convins că echipa nu va retrograda.

Dănuţ Lupu nu vrea să dea vina pe arbitraj după partida cu CFR

”Pentru determinare, jos pălăria, dar rezultatul l-aţi văzut şi voi. Acum e păcat că a ieşit doar atât şi nimic altceva. Eu am o problemă. Să lăsăm, în Doamne iartă-mă, arbitri ăştia în pace. A fost influenţat… Nu ştiu ce să zic. De-a lungul timpului şi Dinamo a avut nişte arbitraje favorabile. Nu cred că ar fi meritat sau nu respectivii cartonaşele roşii care s-au dat.

Dar nu are nicio importanţă. Dacă tu nu faci alunecare, nu îţi poate da cartonaş galben. Nu îmi fac probleme cu retrogradarea. Ai să vezi că uşor-uşor cu nea Gigi o să îşi revină. Eu cred şi sunt sigur 100% că Dinamo nu va retrograda. Staţi liniştiţi!”, a spus Lupu, pentru Fanatik.

În plus, fostul jucător din Ştefan cel Mare a discutat despre situaţia precară în care încă se află Dinamo. Lupu a afirmat că nu ştie cât timp mai poate fi întreţinută echipa de către fani, în urma noilor restanţe salariale apărute. În plus, acesta a explicat că, din pricina faptului că pachetul majoritar de acţiuni este încă la Cortacero, DDB nu îşi poate asuma întreg controlul clubului.

Ce spune despre DDB şi Cortacero

”Asta cu fanii… Ceea ce fac suporterii este extraordinar, dar nu cred că doar ei pot să susţină clubul. Au din nou câteva luni de întârzieri salariale. Sunt nişte lefuri care iar vor trebui plătite din urmă. Dacă nu vor găsi pe anumite persoane care să vină cu bani, ei singuri nu cred că vor reuşi să vină cu bani.

Vorbim de Dinamo care să revină în lupta pentru titlu, nu doar să supravieţuiască. Cineva trebuie să găsească o posibilitate de a cumpăra acţiunile. Ştii care e problema? Eu dacă am 70% şi tu ai 20% dintr-o firmă şi eu vreau să o falimentez, atunci o falimentez.

Orice ai face tu, nu poţi face nimic. Aici nu mai depinde de suporteri, nu mai depinde de nimeni. Astea-s legile, omul care are majoritate face ce vrea”, a mai spus fostul jucător al lui Dinamo.

VIDEO | Gabi Tamaş: ”Hai, să îl punem pe Guardiola la naţională şi să vedem dacă face mai mult decât Rădoi”

Afla mai multe despre: dinamoddbcortacerodănuţ lupudinamo cfr 

viewscnt
Articole similare