Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un jucător la care Gigi Becali a renunţat prea uşor este la mare căutare într-un campionat puternic: ”E printre cei mai buni pe care i-am antrenat”

Un jucător la care Gigi Becali a renunţat prea uşor este la mare căutare într-un campionat puternic: ”E printre cei mai buni pe care i-am antrenat”

Superliga

Comentarii

Un jucător pe care Gigi Becali l-a lăsat să se transfere pentru doar 600.000 de euro are oferte de la mai multe echipe din Turcia. Marius Şumudică susţine că Junior Morais este unul dintre cei mai fundaşi stânga din campionatul turc.

Junior Morais s-a transferat în vara trecută la Gaziantep, afacere în urma căreia FCSB a primit 600.000 de euro. Fundaşul stânga a vrut să lucreze din nou cu Marius Şumudică, alături de care a atins cea mai bună formă din carieră. Morais s-a impus rapid la Gaziantep şi Marius Şumudică spune că acum este în topul celor mai buni fundaşi stânga din campionatul Turciei.

Becali l-a lăsat să se transfere pentru 600.000 de euro, acum are oferte de la mai multe cluburi

Ajuns la 33 de ani, Junior Morais trece din nou printr-o perioadă foarte bună. Marius Şumudică susţine că este cel mai bun fundaş stânga pe care l-a antrenat şi calităţile lui Junior Morais au fost apreciate şi de alte cluburi din Turcia. Antrenorul lui Gaziantep a dezvăluit că Junior Morais are trei oferte de transfer din campionatul turc, dar n-a oferit numele echipelor. Morais mai are contract cu Gaziantep până în vara lui 2021:

”Junior Morais este unul dintre cei mai buni fundaşi stânga cu care am lucrat. Are trei oferte de la echipe din Turcia. Este în top 3 fundaşi stânga din campionatul Turciei”, a declarat Marius Şumudică la Pro X.

Junior Morais nu era printre favoriţii lui Gigi Becali

Interesant este că Junior Morais nu era printre favoriţii lui Gigi Becali. Fundaşul brazilian a fost transferat de la Astra, în vara lui 2017, dar a intrat repede în gura patronului. În vara lui 2018, Gigi Becali l-a scos vinovat pentru erorile din defensivă: ”Am luat golurile în sezonul ăsta numai din cauza lui Junior Morais. M-am interesat şi eu. Păi ce faci tu, luăm goluri din faze fixe din cauza ta?”, spunea atunci Gigi Becali.

Acum, Marius Şumudică spune că Junior Morais este unul dintre cei mai apreciaţi fundaşi stânga din campionatul Turciei şi s-ar putea transfera la o echipă mult mai bună decât Gaziantep.

Gigi Becali spune că încă mai are bani de primit din transferul lui Junior Morais la Gaziantep

Patronul FCSB spune că nici acum n-a încasat toţi banii pe care Gaziantep trebuie să-i plătească pentru transferul lui Junior Morais, adică 600.000 de euro. Gigi Becali a declarat că va face plângere la FIFA, deoarece şefii echipei din Turcia nu vor să mai plătească ultima rată din suma de transfer.

 

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare