Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un jucător la care Gigi Becali a renunţat uşor a semnat cu o echipă din Europa League. Prima reacţie: ”Am ajuns la un club mare”

Un jucător la care Gigi Becali a renunţat uşor a semnat cu o echipă din Europa League. Prima reacţie: ”Am ajuns la un club mare”

Campionate

Comentarii

Un jucător la care Gigi Becali a renunţat uşor a semnat cu APOEL Nicosia şi a oferit o primă reacţie după transfer. Artur Jorge spune că simte că a ajuns la un mare club din Europa.

Artur Jorge a jucat la FCSB în perioada 2017-2018, când a fost împrumutat de la Sporting Braga, dar Gigi Becali nu i-a oferit prea multe şanse. Mai ales că a greşit grav chiar la debut, într-un meci cu Daco-Getica, atunci când şi-a dat un autogol. Patronul FCSB a renunţat uşor la el şi Artur Jorge s-a transferat acum la APOEL Nicosia, echipă care joacă în Europa League.

Gigi Becali a renunţat uşor la el, Artur Jorge şi-a reintrat în formă şi a prins un transfer

Artur Jorge a avut un sezon foarte bun cu Vitoria Setubal, dar a fost nevoit să plece după ce echipa a fost retrogradată în liga a doua portugheză, după ce nu a primit licenţa din cauza unor datorii. Acum, fundaşul în vârstă de 26 de ani s-a transferat la APOEL Nicosia, echipă care joacă în preliminariile Europa League. 
Artur Jorge spune că a avut mai multe interesante, dar APOEL i s-a părut alegerea care se potriveşte aspiraţiilor sale:
”Am avut câteva propuneri din Portugalia şi din străinătate, unele mai interesante din punct de vedere sportiv, altele - din punct de vedere financiar. Eu cred că prin asta (n.r. transferul la APEOL) am găsit echilibrul între cele două părţi. Este un contract care se încadrează în aşteptările mele şi este excelent şi din punct de vedere sportiv, pentru că vom lupta pentru titlu şi vom juca în competiţiile europene. (n.r. întrebat dacă putea să ajungă la un club mare din Europa) Simt că am ajuns deja la un club mare”, a declarat Artur Jorge pentru sapo.pt. 

Gigi Becali a renunţat uşor la Artur Jorge, după ce şi-a dat autogol chiar la debut

În vara lui 2017, Artur Jorge era împrumutat de Sporting Braga la FCSB, cu opţiune de cumpărare definitivă dacă ar fi confirmat. La primul său meci, cu împotriva celor de la Daco-Getica, lusitanul şi-a marcat în propria poartă după doar 13 secunde, însă l-a înfuriat îngrozitor pe Gigi Becali, care i-a "ordonat" antrenorului Nicolae Dică să nu-l mai introducă pe teren. Acesta l-a ascultat parţial: portughezul a mai bifat doar alte trei partide pentru FCSB şi a fost trimis înapoi la Braga.
”Artur Jorge nu rămâne la echipă. Pa, la revedere! Ce şanse să îi dai?  Dacă vine o minge simplă şi tu o dai afară în aut, n-ai spirit de observaţie. A făcut multe greşeli Artur Jorge şi mi-am dat seama că nu e de Steaua. Nu l-am adus eu”, a spus atunci Gigi Becali.
În apărarea sa, Artur Jorge a declarat că ajunsese la FCSB cu doar o zi înaintea meciului cu Daco-Getica şi că nu era pus la punct cu pregătirea fizică. În plus, nu avusese timp să-şi cunoască noii colegi. Artur Jorge a fost păstrat până la finalul acelui sezon, după care Gigi Becali a renunţat să mai achite clauza pentru un transfer definitiv. 

 

Afla mai multe despre: artur jorge 

viewscnt
Articole similare