Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un mare talent al Craiovei, primul meci ca integralist în ultimii doi ani şi jumătate: ”Mă simt foarte bine, sunt foarte fericit pentru mine”

Un mare talent al Craiovei, primul meci ca integralist în ultimii doi ani şi jumătate: ”Mă simt foarte bine, sunt foarte fericit pentru mine”

Superliga

Comentarii

Un jucător de la Craiova, care a fost considerat un mare talent al generaţiei sale, a fost pentru prima dată integralist în ultimii doi ani şi jumătate. Vladimir Screciu spune că se simte foarte bine din punct de vedere fizic şi speră să ajungă din nou la forma care i-a adus transferul la Genk.

Vladimir Screciu a ieşit în evidenţă încă de dinainte să împlinească vârsta majoratului. Mijlocaşul defensiv a fost promovat la echipa de seniori a Craiovei când avea doar 16 ani. Peste alţi doi ani, prindea un transfer interesant în străinătate, la Genk.

Vladimir Screciu, primul meci ca integralist în ultimii doi ani şi jumătate

Mijlocaşul de 20 de ani a fost titular în victoria cu 2-1 obţinută de Universitatea Craiova pe terenul celor de la UTA Arad. Screciu a jucat toate cele 90 de minute, o premieră în ultimii doi ani din cariera lui. Acum speră că-şi va reintra în forma care i-a adus transferul la Genk:

”Mă simt foarte bine, sunt fericit pentru mine, pentru că, după doi ani şi jumătate, am jucat primele mele 90 de minute oficiale. Mă simt foarte bine şi, cu siguranţă, dacă o să continui tot aşa, o să îmi recapăt încrederea pe care o aveam înainte”, a declarat Vladimir Screciu.

Considerat un mare talent, Screciu n-a mai fost integralist de doi ani şi jumătate

În vara lui 2018, Genk a plătit două milioane de euro pentru transferul lui Vladimir Screciu de la Universitatea Craiova. Tânărul mijlocaş defensiv era titular la echipa din Bănie şi era considerat o mare speranţă a fotbalului românesc.

Însă transferul în Belgia s-a dovedit o decizie neinspirată. Vladimir Screciu a avut constant probleme medicale, dar şi de adaptare, astfel că n-a apucat să joace niciun meci pentru echipa de seniori a lui Genk.

Până la urmă, în sezonul trecut, Vladimir Screciu a fost împrumutat la Lommel, în speranţa că-şi va reintra în formă. Însă aici a avut doar două apariţii şi în niciun meci n-a fost integralist.

La începutul acestui sezon, Vladimir Screciu a decis să revină la Universitatea Craiova, echipă la care a avut cea mai bună perioadă din carieră. După alte probleme medicale, mijlocaşul de 20 de ani a început din nou să se antreneze normal.

Vladimir Screciu a fost titularizat astfel cu UTA Arad şi a jucat până la final. A fost primul meci ca integralist în ultimii doi ani şi jumătate. 

 

Afla mai multe despre: screciu 

viewscnt
Articole similare