Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un multiplu campion din Liga 1 a fost batjocorit de Steaua şi Rapid! A rămas fără pensie, deşi a jucat fotbal peste 20 de ani! FRF şi LPF, vinovate?

Un multiplu campion din Liga 1 a fost batjocorit de Steaua şi Rapid! A rămas fără pensie, deşi a jucat fotbal peste 20 de ani! FRF şi LPF, vinovate?

Superliga

Comentarii

Situaţie şocantă în Liga 1! Daniel Iftodi, fotbalist care a cucerit cu Steaua de trei ori Liga 1, cu Dinamo un campionat şi cu Rapid o cupă a României, a descoperit la 52 de ani că asigurarea socială care i-ar fi garantat dreptul la pensie nu a fost plătită decât de un singur club la care a evoluat.

Conducerea lui Dinamo a fost singura care a respectat această obligaţie, ceea ce îl face pe Iftodi după o carieră de peste 20 de ani în fotbalul românesc să rămână fără pensie. Fostul fotbalist a aflat complet întâmplător de această nedreptate.

”Ca să poată juca în campionat, cluburile aveau nevoie să demonstreze că plăteau contribuţiile către stat. Copii după documentul care atesta plăţile ajungeau la jucător, la Federaţie şi la ITM. Ce făceau conducătorii: trimiteau doar către FRF şi către fotbalişti, la ITM nu mai ajungea nicio hârtie. (...) O bătaie de joc! Bine, eu cred că Federaţia şi Liga Profesionistă erau implicate alături de cluburi în treaba asta, le acopereau, că altfel nu-mi explic cum ar fi fost posibil să procedeze aşa în atâţia ani fără să se prindă FRF, LPF”, a mărturisit Daniel Iftodi pentru Gazeta Sporturilor.

Iftodi a dezvăluit, potrivit aceleiaşi surse, că singurul club care i-a achitat contribuţia pentru pensie a fost Dinamo. Mai mult decât atât, acesta susţine că aproape toţi fotbaliştii din anii '90 şi de la începutul anilor 2000 se află în aceeaşi situaţie!

”Aproape toate cluburile m-au păcălit. Numai Dinamo a plătit contribuţia la pensie, timp de o jumătate de an. Şi nu sunt doar eu în situaţia aceasta, cam toţi fotbaliştii din anii '90 şi de la începutul anilor 2000 au păţit la fel. Cei mai mulţi dintre ei încă n-au aflat cum stau lucrurile, că, neavând vârsta de pensionare, nu s-au dus să se intereseze. Şi eu mai am mult până la pensie, dar am vrut să aflu. După ce am descoperit cum am fost păcălit m-am întâlnit cu Belodedici. I-am povestit ce am păţit şi şi-a dat seama imediat: "Aaa, e clar, sigur la fel mi-au făcut şi mie, nu mi-au achitat nimic”, a mai spus câştigătorul de patru ori al Ligii 1.

Mai rau decât atât, Daniel Iftodi consideră că nu există nicio şansă să i se facă dreptate: ”Nimic nu mai e de făcut. M-am interesat şi concluzia este că rămân păcălit. Unele dintre cluburile la care am jucat eu s-au desfiinţat sau se află în insolvenţă. Mai sunt cazuri în care alte echipe au continuat activitatea, aşa cum e Rapidul. Am cerut la club să-mi fie date documentele care atestă achitarea contribuţiei la pensia mea. Ştii ce mi-au zis? Că a fost o inundaţie care a distrus toate documentele din arhivă, deci nu mai există nicio dovadă că mi-ar fi plătit contribuţia.”.

Afla mai multe despre: steauadinamorapidliga 1 

viewscnt
Articole similare