Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut

Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut

Superliga

Comentarii

În Liga 1 va veni un nou finanţator milionar, care este cunoscut în fotbalul românesc, dar care n-a mai fost până acum acţionar majoritar la o echipă din primul eşalon.

Există extrem de puţini oameni de afaceri care aleg să investească în fotbalul românesc. Este motivul pentru care multe echipe ajung să fie susţinute de autorităţile locale.

Însă, în Liga 1, se pregăteşte să-şi facă apariţia un nou milionar, care va deveni finanţatorul principal al unei echipe cu mari probleme financiare.

Un nou finanţator milionar în Liga 1. Primele mutări pe care le-a făcut

Academica Clinceni, revelaţia sezonul trecut, a ajuns într-o situaţie financiară dezastruoasă, care putea duce la faliment. Însă primarul Clinceniului a reuşit să găsească o soluţie.

Acesta l-a convins pe Nicolae Sarcină să devină principalul finanţator al echipei. Deşi procedurile pentru preluarea clubului încă n-au fost finalizate, Sarcină a făcut deja primele mutări.

În conducerea clubului au fost aduşi August Călin şi Sabin Ilie şi urmează să fie numit şi un nou antrenor principal, după ce va fi rezolvată problema cu Ionuţ Chirilă, care refuză să plece fără să primească ceva compensaţii.

”Prietenul meu şi investitor m-a chemat la Clinceni şi eu am stat şi am venit să îi ajut cu ce pot eu”, a spus Sabin Ilie după succesul cu 1-0 în faţa lui Dinamo.

Jucătorii au fost asiguraţi că îşi vor primi salariile restante imediat ce procedurile pentru preluarea clubului vor fi gata şi, până atunci, au avut o primă pentru meciul cu Dinamo, pe care au învins-o cu 1-0.

Florin Gardoş, unul dintre cei mai experimentaţi jucători de la Academic Clinceni, spune că noul finanţator al echipei pare de încredere:

”Am înţeles că o să vină un nou acţionar la club, omul pare destul de serios”, a spus Florin Gardoş după victoria cu 1-0 în faţa lui Dinamo.

Cine este Nicolae Sarcină, noul finanţator milionar din Liga 1

Cu o avere estimată la 60 de milioane de euro, Nicolae Sarcină este un personaj cunoscut mai ales la nivelul Ligii 2. În trecut, acesta a fost patron la Luceafărul Oradea şi ACS Şirineasa. Pe ambele le-a mutat la Petroşani şi pe ultima a redenumit-o ACS Energeticianul.

Nicolae Sarcină a încercat să o preia şi pe Pandurii Târgu Jiu, însă n-a avut prea mult succes. Drept urmare, a luat-o pe ACS Energeticianul, a rebotezat-o ACS Viitorul Pandurii şi a mutat-o la Târgiu Jiu, după ce iniţial şi-a jucat meciurile la Drobeta Turnu Severin.

Nicolae Sarcină este şi acum finanţator la ACS Viitorul Pandurii şi, odată cu implicarea la Academica Clinceni, îşi va trece în ”palmares” un nou club de fotbal.

Afla mai multe despre: clinceni 

viewscnt
Articole similare