Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un nou scandal mondial I Ariana Kukors, campioană mondială la nataţie în 2009, spune că a fost agresată sexual de un fost antrenor!

Un nou scandal mondial I Ariana Kukors, campioană mondială la nataţie în 2009, spune că a fost agresată sexual de un fost antrenor!

Alte sporturi

Comentarii

Fosta înotătoare Ariana Kukors, în vârstă de 28 de ani, a declarat că a fost agresată sexual în perioada adolescenţei de Sean Hutchison, fost antrenor în cadrul stafului lotului olimpic al SUA.

 Marţi, anchetatori şi poliţişti au descins la apartamentul din Seattle al antrenorului în vârstă de 46 de ani şi au confiscat obiecte electronice care pot conţine dovezi ale abuzurilor. Potrivit presei americane, Hutchison ar fi făcut fotografii în care Ariana Kukors apărea dezbrăcată, atunci când sportiva avea 17 ani.

Homeland Security a deschis o anchetă la 30 ianuarie, după o plângere a lui Kukors. Fosta sportivă a afirmat că a mers la poliţie ca să declare că Hutchidon a agresat-o sexual în timpul deplasărilor şi în perioadele când se antrena la bazine din zona Seattle. Ea le-a spus anchetatorilor că Hutchison şi-a folosit poziţia de antrenor pentru a o pregăti pentru abuzurile sexuale. Kukors a precizat că antrenorul a început să o pregătească în acest scop când ea avea 13 ani şi că agresiunile au început la vârsta de 16 ani.

“Nu m-am gândit că îmi voi spune povestea pentru că, în atât de mulţi ani, era de ajuns că supravieţuiam. Însă cu timpul am realizat că poveşti ca a mea sunt prea importante ca să nu fie împărtăşite. Nu pentru ca voi să îmi ştiţi povestea, ci pentru fetiţele şi băieţii ale căror vieţi se află pe mâna unei astfel de persoane. Pentru ca părinţii lor, mentorii şi cei care îi au în grijă să poată detecta semnele pregătirilor pentru abuzuri”, a declarat Ariana Kukors.

Hutchison a demisionat din funcţia de antrenor al echipei olimpice a SUA în 2010, după apariţia unor speculaţii că ar fi avut o relaţie sexuală cu o înotătoare.

Sean Hutchison a făcut parte din staful tehnic al echipei olimpice de nataţie a SUA în 2008.

Afla mai multe despre: ariana kukorsnatatieabuz sexualdezvaluiriproblemescandal 

viewscnt
Articole similare