Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un super star de la Real Madrid, primul pe lista de transferuri a lui Newcastle United

Un super star de la Real Madrid, primul pe lista de transferuri a lui Newcastle United

Premier League

Comentarii

Eden Hazard ar putea fi prima mare lovitură a noului patronat de la Newcastle United

Premier League a aprobat preluarea clubului Newcastle de Fondul Public saudit de Investiţii (PIF), după ce a primit "asigurări obligatorii din punct de vedere juridic" că statul saudit nu va controla clubul, informează BBC.

Imediat după sosirea noului patronat, presa a început să vehiculeze nume importante care pot ajunge la Newcastle. Inclusiv antrenori de renume ca Antonio conte sau Zinedine Zidane au fost legaţi, prin ştiri, de o eventuală trecere pe Saint James Park.

Mai nou, presa internaţională aruncă şi primul nume de star care poate ajunge la Newcastle. Potrivit Don Diario, ar fi vorba despre Eden Hazard, şeptarul lui Real Madrid.

Se zvoneşte că Newcastle ar avea de investit aproximativ 250 de milioane de euro în iarnă, o sumă care poate aduce jucători importanţi la clubului preluat de Fondul Saudit de Investiţii. Potrivit sursei citate, Hazard şi Bale ar fi două dintre numele pe care noua conducere a clubului le doreşte, primul dintre ele, chiar din iarnă.

Dacă galezul Bale poate ajunge liber de contract la Newcastle în vară, Hazard s-ar putea transfera de la Real Madrid pentru 50 de milioane de euro, anunţă sursa citată. Real Madrid şi-ar recupera astfel o parte din investiţie, iar Newcastle ar da o super lovitură pe piaţa transferurilor.

Accidentările pe bandă rulantă ale belgianului l-au împiedicat să se acomodeze la Real Madrid, astfel că gruparea blanco ar fi dispusă să renunţe la un jucător care are numeroase probleme musculare şi în care a investit 100 de milioane de euro. Pentru Newcastle, Hazard ar fi prima piesă importantă din noul ”puzzle” gândit de oficialii clubului. Un jucător de clasă mondială, obişnuit cu Premier League, care ar putea duce Newcastle spre un alt nivel. Sursa citată notează că negocierile ar putea începe în iarnă. 

Afla mai multe despre: eden hazardreal madrid 

viewscnt
Articole similare