Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un tenisman de top bănuieşte că a avut coronavirus în timpul Openului Australiei: "M-am simţit foarte rău. Am avut febră şi am tuşit foarte mult"

Un tenisman de top bănuieşte că a avut coronavirus în timpul Openului Australiei: "M-am simţit foarte rău. Am avut febră şi am tuşit foarte mult"galerie foto

Tenis

Comentarii

Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 7 mondial, suspectează că ar fi fost infectat cu coronavirus în timpul Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, la care a participat în luna ianuarie, informează cotidianul Bild.

Alex Zverev a călătorit în China, cu câteva săptămâni înaintea startului competiţiei de la Melbourne Park, unde a evoluat cu simptome de Covid-19.

"Eu şi logodnica mea Brenda am fost în China pe 28 decembrie. M-am simţit foarte rău în zilele care au urmat. Nu vă puteţi imagina de câte ori am tuşit în timpul lunii petrecute în Australia. Am avut febră timp de două sau trei zile şi am avut o tuse seacă mult timp. Brenda a avut, la rândul ei, aceleaşi simptome", a declarat jucătorul pentru ziarul german.

"Nu am ştiut despre ce este vorba, însă acum, după mai multe luni, văzând situaţia actuală, sunt convins că puteam fi infectaţi cu coronavirus. Nu spun că am fi fost 100%, mai ales că rezultatele mele din Australia au fost bune, însă bănuielile rămân", a adăugat el.

Alexander Zverev a avut o prestaţie foarte bună la ediţia din acest an a Openului Australiei, unde a atins în premieră semifinalele unui turneu de Grand Slam.

El recunoaşte acum că actuala pauză forţată se va răsfrânge în mod negativ asupra jocului său. "Situaţia este suficient de complicată pentru mine, pentru că am jucat foarte rău în 2019 şi mi-am apărat cu greu punctele în lunile următoare. Acum, din cauza acestei întreruperi şi a îngheţării punctelor, am rămas pe locul al şaptelea. Aveam multe opţiuni să termin anul în top 5, dar situaţia asta m-a penalizat şi trebuie să aştept alte câteva luni pentru a-mi relua obiectivului. Deşi în 2020 nu am prea multe opţiuni", a mai spus germanul.

Afla mai multe despre: tenis 

viewscnt
Articole similare