Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Under 21 | Acum 10 ani ne luptam tot cu Ţara Galilor şi Bosnia. Pe cât a terminat naţionala de tineret şi ce jucători evoluau în echipa tricolorilor mici

Under 21 | Acum 10 ani ne luptam tot cu Ţara Galilor şi Bosnia. Pe cât a terminat naţionala de tineret şi ce jucători evoluau în echipa tricolorilor mici

Echipa națională

Comentarii

În preliminariile Campionatului European Under 21, naţionala de tineret a României s-a luptat în urmă cu 10 ani tot cu Bosnia şi Ţara Galilor. În locul Portugaliei, România a avut în grupă Franţa.

Selecţionata pregătită pe atunci de Emil Săndoi nu s-a descurcat însă la fel de bine ca cea pregătită în această campanie de Daniel Isăilă şi Mirel Rădoi.

Galezii au câştigat grupa preliminară cu şase victorii în opt meciuri, iar Franţa a terminat pe 2, cu un punct mai puţin. Naţionala României s-a clasat pe locul 3, cu 15 puncte, 11 goluri marcate şi 5 primite.

Din generaţia de atunci a tricolorilor mici făceau parte jucători importanţi precum Costel Pantilimon, Ciprian Tătăruşanu, Ştefan Radu, Cristian Scutaru, Cristi Tănase, Laszlo Sepsi, Adrian Ropotan, Erik Bicfalvi, Ciprian Deac, Claudiu Keşeru, Gabriel Torje sau Raul Rusescu.

La campanie au mai luat parte şi fotbalişti consideraţi foarte talentaţi la acea vreme, dar care nu au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor. Printre tinerii tricolori care ”s-au ratat” după acea campanie se numără: Sabrin Sburlea, Ducu Ninu, Sergiu Homei, Andrei Ionescu, Hristu Chiacu, Alin Liţu, Liviu Ganea sau Valentin Simion.

Rezultatele României contra echipelor pe care le-a întâlnit şi în actuala campanie

Bosnia Under 21 - România Under 21 (1-1, gol Gabriel Torje)
România Under 21 - Bosnia Under 21 (3-0, goluri Torje x2 şi Keşeru)

Ţara Galilor Under 21 - România Under 21 0-1 (gol Gabriel Torje)
România Under 21- Ţara Galilor Under 21 0-3

Fotbalişti importanţi în campania 2007-2008 de la adversarele României U21

Franţa U21: Yohan Cabaye, Yoan Gouffran, Stephane Ruffier, Loic Remy, Blaise Matuidi, Kevin Gameiro, Sofiane Feghouli, Dmitri Payet, Younes Kaboul

Ţara Galilor U21: Sam Vokes, Joe Allen, Aaron Ramsey, Simon Church

Bosnia U21: Eldin Adilovic, Admir Aganovic (ex Gaz Metan), Boris Pandza

Afla mai multe despre: românia under 21 

viewscnt
Articole similare