Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Va accepta Duckadam o propunere de la Steaua? ”Sunt puţin invidios că au salarii mai mari decât am avut eu la FCSB”. :) Ce ofertă a primit în această perioadă

Va accepta Duckadam o propunere de la Steaua? ”Sunt puţin invidios că au salarii mai mari decât am avut eu la FCSB”. :) Ce ofertă a primit în această perioadă

Fotbal intern

Comentarii

Helmuth Duckadam a fost întrebat dacă ar accepta o ofertă de la Steaua, în contextul în care eroul de la Sevilla a susţinut mereu ideea că FCSB este continuatoarea echipei la care el a jucat.

Helmuth Duckadam a stat departe de fotbal după ce şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte de imagine la FCSB. Legendarul portar a promis atunci că nu va mai lucra pentru niciun alt club de fotbal. Şi s-a ţinut de cuvânt. Prezent în platoul emisiunii Look Sport Live, moderată de Edi Zelgin, Duckadam a fost întrebat dacă ar accepta o ofertă de la Steaua.

Ar accepta Duckadam o ofertă de la Steaua?

Fostul mare portar, acum în vârstă de 61 de ani, se ocupă în prezent de afacerile pe care le are. Duckadam a ţinut să sublinieze că nu vrea să mai lucreze pentru vreun alt club de fotbal, indiferent de ce ofertă i-ar face Steaua. Însă Helmuth Duckadam a lăsat de înţeles că va merge la meciurile Stelei, după ce noul stadion va fi inaugurat.

De altfel, Iulian Miu, oficial la Steaua, i-a transmis lui Helmuth Duckadam că-l aşteaptă la meciuri şi spune că şi-ar dori ca toate legendele clubului să vină pe noul stadion:

Duckadam: Eu rămân la părerea mea, că FCSB a continuat cu rezultate şi în Europa, şi în România, tradiţia secţiei de fotbal. Iar momentul ăsta, ce pot să spun? Să le urez baftă în tot ce înteprind. Că sunt puţin invidios că au un salariu mai mare decât am avut eu la FCSB, dar asta este situaţia.



Edi Zelgin: Aţi accepta? Pentru că se vorbeşte despre un plan, cu Anghel Iordănescu... Sunt fel de fel de oameni pe care dumneavoastră îi cunoaşteţi foarte bine. Aţi accepta să vă alăturaţi acestui proiect?

Duckadam: Eu sunt neamţ. Am spus-o şi am avut ofertă şi din partea domnului Cazanciuc să merg consilier la Senat... Am spus, în momentul în care am plecat de la FCSB nu o să fac politică şi nu mai merg la niciun club de fotbal.

Iulian Miu: Dar la meciuri veniţi pe stadionul Steaua?

Duckadam: Prima dată să mă invitaţi la inaugurare (n.r. râde).

Iulian Miu: Eu mi-aş dori ca cei care au făcută performanţă pentru acest club să vină pe acest stadion la meciuri şi la acea inaugurare

Edi Zelgin: Are şi muzeu?

Iulian Miu: Sunt spaţii foarte multe, acum se amenajează.

Duckadam: Va fi şi un muzeu. Chiar au fost la un moment dat şi muzeu, şi magazin oficial. Cred că ar trebui să fie. Nu am nicio problemă, chiar abia aştept să văd stadionul.

Afla mai multe despre: duckadam 

viewscnt
Articole similare