Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Valtteri Bottas pleacă de la Mercedes la Alfa Romeo

Valtteri Bottas pleacă de la Mercedes la Alfa Romeo

Formula 1

Comentarii

Pilotul finlandez al echipei Mercedes, Valtteri Bottas, va evolua, din sezonul 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1, la echipa Alfa Romeo, fostă Sauber, cu un contract pe mai mulţi ani, a anunţat team-ul elveţian, citat de motorsport.com.

Plecarea finlandezului de la Mercedes era aşteptată de mai mult timp şi anunţul că va evolua la Sauber vine după ce compatriotul său Kimi Raikkonen a dezvăluit că se va retragere din F1 la finalul acestui sezon.

Acum este aşteptată, săptămâna aceasta, confirmarea de la Mercedes că britanicul George Russell (Williams) îl va înlocui pe Bottas la echipa germană.

"Un nou capitol în cariera mea de pilot se deschide. Sunt încântat să mă alătur Alfa Romeo din 2022 nu numai pentru ceea ce va fi o nouă provocare cu un producător legendar. Alfa Romeo este un brand care nu are nevoie de nicio prezentare, a scris câteva pagini deosebite din istoria F1 şi va fi o onoare să reprezint această marcă. Potenţialul organizaţiei de la Hinwil este clar şi sunt încântat de ocazia pe care o am de a ajuta echipa să avanseze pe grilă, mai ales cu noile reglementări din 2022 care oferă echipei şansa de a face un salt în performanţă. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care echipa mi-a acordat-o şi abia aştept să o răsplătesc. Sunt motivat ca întotdeauna să concurez pentru rezultate şi, când va veni momentul, să câştig. Sunt mândru de ceea ce am realizat la Brackley (n.r. - sediul echipei Mercedes) şi sunt pe deplin concentrat să termin treaba în timp ce luptăm pentru un alt titlu mondial, dar aştept cu nerăbdare noile provocări de anul viitor", a declarat Bottas.

Valtteri Bottas se află în prezent la al cincilea sezon alături de Mercedes, echipă la care a fost adus tot de la Williams după retragerea surprizătoare a germanului Nico Rosberg, la sfârşitul anului 2016, când a devenit campion mondial.

Până în prezent, finlandezul de 32 de ani a obţinut nouă victorii, a fost de 63 de ori pe podium şi a înregistrat 17 pole position-uri. El a fost vicecampion mondial în 2019 şi 2020, după coechipierului său, britanicul Lewis Hamilton, care a cucerit titlul mondial.

În ciuda contribuţiei importante a lui Bottas la rezultatele echipei de-a lungul anilor, perspectiva promovării lui George Russell de la Williams s-a dovedit în cele din urmă irezistibilă pentru Mercedes şi pentru şeful echipei Toto Wolff.

După 13 etape scurse din acest sezon, Bottas ocupă locul al treilea în clasamentul piloţilor, cu 123 de puncte, după olandezul Max Verstappen (Red Bull), 224,5 puncte, şi după Hamilton, 221,5 puncte.

În acest moment, al doilea pilot al echipei de la Hinwil este italianul Antonio Giovinazzi.

Afla mai multe despre: botasformula 1alfa romeotransfer 

viewscnt
Articole similare