Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Vasile Miruţă se apără, după ce a fost acuzat că a abandonat echipa şi s-a refugiat în Ungaria: "E o mare minciună!"

Vasile Miruţă se apără, după ce a fost acuzat că a abandonat echipa şi s-a refugiat în Ungaria: "E o mare minciună!"

Fotbal intern

Comentarii

Antrenorul echipei FC Hermannstadt, Vasile Miriuţă, se apără, după ce a fost acuzat că a rupt legătura cu jucătorii, în această perioadă.

În această perioadă, Miriuţă se află lângă familia sa, la Budapesta, dar susţine că vorbeşte des cu jucătorii, contrar spuselor brazilianului Jo Santos, care l-a acuzat pe antrenorul său că a rupt legătura cu echipa, într-un interviu pentru ProSport.

"Preparatorul fizic, Vlad Ţăranu, de când s-a intrat în starea de urgenţă, le-a trimis la toţi jucătorii pe whatsapp programul pe două săptămâni. Acum câteva zile li s-a trimis un alt program pe două săptămâni. Iar Jo Santos, ce zice, că nu am vorbit cu jucătorii, e o mare minciună. La două zile, dacă nu la o zi, am vorbit cu toţi jucătorii.

Eu ştiam de la conducerea clubului, când am plecat la Budapesta, că Jo Santos a plecat în Portugalia şi de acolo în Brazilia. Din cauza asta nu am vorbit cu Jo. În rest am vorbit cu toţi jucătorii. Iar ce declară el, că am abandonat şi am fugit la Budapesta, astea se vor regla intern. Eu problemele nu le-am vorbit niciodată la televizor", a declarat Vasile Miriuţă, pentru Telekom Sport.

"Jo Santos e singurul jucător de la Sibiu care e cu banii la zi"

În plus, Miriuţă a negat şi faptul că brazilianul nu şi-a primit banii, aşa cum a pretins Jo Santos.

"Iar cu Jo Santos, spun direct ce mi-au spus şefii, e singurul jucător de la Sibiu care e cu banii la zi. El a luat banii în avans la Sibiu. Ceilalţi trebuie să vorbească, care nu au luat banii, nu Jo. El e cu banii la zi, nu are nicio datorie clubul faţă de el", a mai spus Vasile Miriuţă.

Afla mai multe despre: miriuta 

viewscnt
Articole similare